tap to open sidebar
tap to close sidebar

Gustă Știrile

În bucătăria Juliei Child. De acum poţi găti chiar în celebra La Pitchoune din Provence
COOL

În bucătăria Juliei Child. De acum poţi găti chiar în celebra La Pitchoune din Provence

7 mar 2016 comentarii

Trece-ţi pe agendă o excursie aici: curând vei putea găti chiar în casa Juliei Child din Provence.

În noiembrie, casa Juliei Child şi a soţului său, Paul, supranumită La Pitchoune (cea mică), a fost scoasă la vanzare. Pentru puţin timp, nenumăraţii fani ai Juliei, femeia care a schimbat istoria gastronomiei în America, şi-au imaginat cum ar fi să se mute în locuinţa ei şi să gătească în bucătăria construită de Paul, care a rămas intactă, aşa cum a aranjat-o chiar ea, cu dulapuri înalte şi pereţi acoperiţi cu panouri perforate.

Makenna Johnston, în vârstă de 30 de ani, din SUA, a fost unul dintre aceşti fani. Johnston a atras investitori şi a făcut o ofertă pentru această casă, pe care o va închide luna viitoare. Dar nu pentru mult timp. Ea şi soţia sa, Yvonne Johnston, plănuiesc să o transforme "într-un refugiu pentru gătit şi yoga".

"Ea a lucrat pentru guvern, şi cea mai potrivită descriere de atunci ar fi că era o persoană foarte democratică. Voia să îmbunătăţească situaţia comunităţilor chiar cu ajutorul mâncării", a declarat Johnston celor de la Boston Magazine.

"Focusul este clar pe bucătăria franceză şi pe stilul de gătit marca Julia Child. Stilul: 'Fără menajamente', 'Uită-te la omleta asta!'. Scopul nostru este de a scăpa de anxietatea care vine odată cu pregătirea meselor mari, mai ales pentru noii bucătari".

Cuplul va începe să primească oaspeţi la începutul lunii mai, dar lecţiile de gătit nu vor debuta mai devreme de 2017. Nu sunt însă primele cursuri care s-au ţinut în această casă. Kathie Alex, care a cumpărat-o în 1993, a condus o şcoală de cooking aici.

 "A fost important pentru ea să rămână o şcoală de bucătari", a conchis Johnston.

La Pitchoune, a fost construită în 1966 de către Julia si Paul Child, pe proprietatea prietenei si colaboratoarei Simca Beck. 

Julia Child, chef american, scriitoare şi vedetă tv, este femeia care a adus bucătăria franceză în atenţia americanilor, mai ales prin cartea sa de gătit Mastering the Art of French Cooking, dar şi prin programe tv, poate cel mai cunoscut fiind The French Chef, care a avut premiera în 1963 la WGBH-TV.

Sursa foto: Sotheby’s International Realty

julia child la pitchoune provence