tap to open sidebar
tap to close sidebar

Gustă Știrile

Turmericul ajută la îmbunăţirea memoriei

Turmericul ajută la îmbunăţirea memoriei

26 ian 2018 comentarii

Turmericul este un condiment specific bucătăriei din India, China, Taiwan, Indonezia şi Japonia. Folosit atât pentru preparate dulci, cât şi sărate, dă mâncărurilor un gust iute-amărui.

 Dacă nu ai folosit până acum turmericul, este timpul să o faci. Potrivit unui studiu realizat de cercetători din SUA şi prezentat la Conferinţa Internaţională a Asociaţiei de Alzheimer de la Londra, turmericul are puterea de a îmbunătăţi starea de spirit şi de a îmbunătăţi memoria.

Nu este primul studiu care scoate în evidenţă proprietăţile benefice ale turmericului. Alte studii au arătat că poate distruge celulele canceroase, previne inflamaţiile şi revigorează sistemul imunitar.

Cercetarea americanilor a monitorizat timp de 18 luni un grup de adulţi, măsurându-le abilităţile cognitive şi emoţiile. Cei care au consumat în fiecare zi turmeric au avut o stare de spirit mai bună, iar memoria şi s-a îmbunătăţit. ”Nu ştim exact cum acţionează turmericul, dar este posibil ca rezultatul să fie datorat reducerii inflamaţiilor la nivel cerebral, care sunt răspunzătoare atât pentru declanşarea bolii Alzheimer, cât şi a depresiei”, a declarat dr. Gary Small, conducătorul studiului.

 

turmeric

Cristina Călin