tap to open sidebar
tap to close sidebar

Gustă Știrile

Un pahar de vin roşu pe zi, cheia pentru un creier sănătos

Un pahar de vin roşu pe zi, cheia pentru un creier sănătos

14 feb 2018 comentarii Autor: Cristina Călin

Un pahar de vin pe zi poate ajuta la reducerea inflamaţiilor şi la eliminarea unor toxine din creier incluzându-le şi pe acelea care duc la boala Alzheimer, arată un studiu publicat în Scientific Reports.

”Consumul prelungit de alcool şi în cantităţi mari are efecte adverse asupra sistemului nervos central. În acest studiu am demonstrat că atunci când se bea ocazional doar un pahar de vin efectele sunt inverse în sensul că potenţialul cognitiv creşte”, a declarat Maiken Nedergaard, conducătoarea studiului şi medic la Universitatea din Rochester.

Creierul se poate curăţa singur pri sistemul glimfatic. Cercetarea arată că acesta este foarte activ atunci când dormim, ceea ce arată cât de important este un somn bun. Sistemul este dat peste cap de traume, dar îţi poate reveni dacă facem mişcare. Un alt ajutor pentru sistemul glimfatic este un pahar de vin băut zilnic. Nu vă gândiţi că dacă beţi două va zbârnâi, pentru că în acest caz ce este prea mult chiar strică.

Studiul a fost făcut pe şoareci. Când au fost expuşi la concentraţii mari de alcool pentru perioade lungi de timp, celulele care reglează sistemul glimfatic s-au inflamat şi abilităţile cognitive şi motrice au avut de suferit. Situaţia s-a schimbat în cazul şoarecilor care au fost expuşi la doze echivalentului unui pahar de vin pentru un adult. Sistemul glimfatic a funcţionat mult mai bine, iar creierul s-a curăţat mai repede de toxine.

 Cercetătoarea spune că această descoperire explică de ce în zonele în care oamenii beau câte un pahar de vin zilnic speranţa de viaţă este mai mare.

 

vin roşu creier studiu