tap to open sidebar
tap to close sidebar

Gustă Știrile

Zona din România, unde turiştii primesc mic dejun gratuit cu bucate tradiţionale din gospodăriile sătenilor

Zona din România, unde turiştii primesc mic dejun gratuit cu bucate tradiţionale din gospodăriile sătenilor

19 apr 2017 comentarii

Turiştii care vizitează obiectivele din zona Margina, din judeţul Timiş, primesc mic dejun gratuit cu bucate tradiţionale din gospodăriile sătenilor, la infocentrul turistic al comunei, în cadrul unui proiect pilot de promovare turistică.

Jumere, slănină, cârnaţi, unsoare pe pâine cu boia, miere de prună, lapte, brânză şi caşcaval de vacă, brânză de oaie sau de capră, iaurt de casă, pâine de casă, mălai, plăcinte cu mac/nucă, dulceaţă şi răchie de prună sunt doar câteva dintre bucatele cu care vor fi serviţi cei care vin să viziteze zona, spune Damaris Sivu, responsabil Infocentru Turistic Margina.

"Suntem dispuşi, indiferent de oră şi de zi, să primim turişti. Ne-am propus ca fiecare grup de turişti care ne va călca pragul să fie întâmpinat cu o mică degustare la infocentru, un mic dejun cu bucate tradiţionale. Avem o gamă largă de producători locali la Margina, majoritatea sunt tineri. Masa la infocentru este gratuită pentru toţi turiştii care ne anunţă cu câteva zile înainte că vin să ne viziteze, iar pentru cei care doresc să ia prânzul sau cina într-o gospodărie din zonă, noi le punem la dispoziţie contactele",  afirmă Damaris Sivu, potrivit Mediafax.

Drumeţii care ajung în Margina sunt invitaţi să descopere locul cu căruţa, pe bicicletă sau pe jos, în cadrul proiectului "Mic dejun la Margina". 

Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în judeţul Timiş le propune turiştilor şi un traseu de 18 kilometri, care poate fi străbătut în cel mult cinci ore.

Astfel, după ce iau micului dejun, aceştia pot pleca spre Muzeul Satului din Sinteşti, unde sunt expuse peste 100 de obiecte tradiţionale locale. Apoi, drumeţii se pot îndrepta spre Casa tradiţională din Zorani. Urmează, pe deal, Biserica de lemn din Groşi, iar traseul se încheie cu un popas la Stâna lui Ovidiu Crişan, unde se poate servi un prânz cu mămăligă şi tochitură de ceaun, brânză şi răchie de prună. Pe drumul se întoarcere, se poate face oprire şi la Biserica de lemn din Margina.

"Pentru cei care doresc să rămână mai multe zile în zonă a fost realizată o listă a posibilităţilor de cazare. Între obiectivele care mai pot fi vizitate în areal se numără Muzeul Traian Vuia, Lacul Surduc – unde se pot face drumeţii sau plimbări cu bicicleta, se poate vizita Vatra de olari de la Jupâneşti, se poate servi o masă la tradiţionala Ana Lugojana şi, binenţeles, se poate vizita Lugojul, cu multitudinea sa de obiective turistice", precizează Delia Barbu, directorul Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în judeţul Timiş.

De comuna Margina aparţine şi satul Bulza, în care mai locuiesc doar 16 persoane. Aici se poate ajunge şi prin pădure, pe un traseu de 14 kilometri. Singurul drum de acces auto este prin judeţul Arad, iar distanţa de la Margina la Bulza este de aproximativ 50 de kilometri.

"Mai sunt 16 locuitori, plus zece timişoreni care au cumpărat case la Bulza şi vin când au timp liber. Spun că au venit acolo pentru că nu le mai sună telefonul mobil, nu au semnal", povesteşte Ionel Costa, primarul comunei Margina.

În viitor, proiectul ar putea fi extins şi în alte zone din judeţul Timiş.

 

 

mic dejun timiş