tap to open sidebar
tap to close sidebar

GuStars

8 tehnici simple prin care puteţi să îmbunătăţiţi pastele, potrivit Giada De Laurentiis

8 tehnici simple prin care puteţi să îmbunătăţiţi pastele, potrivit Giada De Laurentiis

29 mai 2017 comentarii

Una dintre cele mai bune metode de a învăţa bucătaria italiană, şi nu numai, este să o urmăriţi pe italianca Giada De Laurentiis. Născută în Roma şi crescută în Statele Unite, Giada De Laurentiis face ca zecile de reţete de paste pe care le prezintă să pară accesibile şi uşor de făcut.

Mai jos sunt câteva sfaturi simple care sigur vă vor îmbunătăţi pastele pe viitor.

Întotdeauna adăugaţi sare în apa în care veţi fierbe pastele. Acest pas este imperativ pentru a obţine paste mai aromate. Celebrul chef susţine că întotdeauna trebuie să adăugăm suficientă sare atunci când gătim.

Păstraţi o cană din apa în care au fiert pastele

Fiecare bucătar italian bun ştie că apa sărată, plină de amidon de la paste este ideală pentru un sos nemaipomenit. Giada declara într-un interviu pentru Bon Appetit: ”bunicul meu m-a învăţat despre apa de la paste şi despre importanţa ei pentru sos. Secretul este să nu scurgi de tot pastele şi să păstrezi din apa în care au fiert, deorece apa conţine amidon. Folosiţi o lingură specială pentru paste pentru a le scoate din vasul în care au fiert şi a le pune în tigaie. Dacă sosul devine prea uscat adăugaţi apă din vasul în care au fiert paste”.

Folosiţi spaghetele care v-au rămas pentru micul dejun

Giada o numeşte pizza di spaghetti şi este o dovadă că puteţi folosi pastele rămase de la cină pentru micul dejun. Preparatul arată ca o clătită din spaghete şi este rapid de făcut.

 

 

Încearcă spaghetele cu ciocolată topită

Giada spunea într-un interviu că mâncarea ei preferată din copilărie era spaghetele cu ciocolată topită: ”Din când în când încă mai mănânc. Am făcut-o pentru fata mea recent, dar nu i-a plăcut. Poate că nu e pentru toată lumea”.

Încorporaţi arome dulci în sosuri de brânză

O modalitate uşoară de a transforma un sos săţios de brânză este de a adăuga o componentă proaspătă, dulce. Aici, Giada a prezentat un fel de mâncare de paste cu brânză şi pere.

 

 

Pentru a face pastele de casă de culoarea roşie, adăugaţi suc de sfeclă

Giada colorează natural tortellini cu suc de sfeclă pentru preparatele ei de la restaurant.

 

 

Asezonaţi fiecare strat de lasagna pentru a evita gustul fad

Potrivit celebrului bucătar, gustul acestui preparat este deseori ruinat pentru că oamenii nu asezonează corect fiecare strat pe măsura ce gătesc. ”De cele mai multe ori este apoasă, are prea mult sos roşu şi umplută cu ricotta care nu are nicio aromă”.

Întotdeauna încercaţi pastele înainte de a vărsa apa pentru a vă asigura că sunt gătite perfect

Dacă urmăriţi emisiunile ei puteţi observa că întotdeauna verifică pastele înainte de a le scurge de apă. Folosiţi o furculiţă pentru a apuca una sau două paste şi gustaţi-le pentru a vă asigura că sunt perfect al dente ( de obicei cu un minut înainte de timpul indicat de gătire), gata de servire.

paste giada de laurentiis