tap to open sidebar
tap to close sidebar

Gustory

Bruschetta, din Roma antică în contemporanul paradis culinar al lumii

Bruschetta, din Roma antică în contemporanul paradis culinar al lumii

14 mar 2017 comentarii

Simplitate şi sofisticare italiană în acelaşi timp: bruschetta, un antipasto tradiţional din "Cizma" bătrânului continent.

Aromele unei bruschette şi bucuria savurării ei sunt de neclintit. Totul într-o bruschetta, de la gustul usturoiului, la uleiul de măsline luminos, la parfumatele roşii zemoase şi aroma de neegalat a busuiocului verde, la sarea de mare, trebuie să fie proaspăt. Cu excepţia bazei: pâinea. 

Într-un interviu pentru The Telegraph, Bianchi Bandinelli povestea cum crescând în renumita Villa Di Geggiano din Toscana, o poveste despre arhitectură, vin şi mâncare, veche de sute ani, se trezea în fiecare zi cu parfumul pâinii proaspăt scoasă din cuptor, cuprinzând toată casa.

Însă pâinea toscană, proaspătă, poate fi pentru necunoscători o dezamăgire. Se coace fără sare, pentru a arăta absolut delicios, aşa că gustul nu surprinde plăcut pe mulţi. Dar asta se întâplă cu un scop: mâncarea toscană este de obicei foarte aromată, aşa că o pâine neutră, fără sare, lasă alte ingediente să strălucească. Şi mai este un secret legat de această pâine toscană: se consumă după o zi, două, pentru ca aromele ei să se întrepătrundă cu adevărat.

Pâinea pentru bruschetta nu se taie subţire, altfel vei obţine crostini: 1,5 cm reprezintă un echilibru corect între exteriorul crocant şi interiorul moale.

Cea mai bună pâine prăjită se obţine pe un grătar Josper sau la jar. Pentru că o bruschetta ca la mama ei trebuie să aibă un gust uşor afumat. Mai mult numele ei provine de la verbul bruscare, din dialectul roman, care înseamnă a coace peste cărbuni. Marcella Hazan, una dintre cele mai cunoscute autoare de cărţi de bucate, spune că mai mult ca sigur bruschetta îşi are originile în Roma antică.

Pâinea se freacă apoi cu usturoi, ideal doar marginile, pentru a nu scoate din scenă celelalte arome.

S-ar putea crea o hartă a Italiei după felul în care italienii servesc bruschetta, mai spunea Bandinelli. În Roma, localnicii sunt înnebuniţi după anşoa şi mozzarella. În Puglia, roşiile sunt vedetele. Oregano este preferat în Sicilia, iar rozmarinul şi anşoa, în Calabria. În Abruzzo, se mănâncă bruschetta cu salam ventricina. În Toscana, se numeste fettunta şi se serveste fără topping, mai ales în noiembrie, când apare primul ulei de măsline al sezonului şi îi e testat gustul pe pâine. 

Un alt lucru de care italienii ţin cont: sarea. Aceasta nu trebuie să fie prea rafinată. Trebuie să simţi micile cristale pe limbă. 

Cât priveşte roşiile, dacă le vei curăţa de coajă, vei obtine o textură mai zemoasă. Poţi să foloseşti roşii prunişoare. Sau cherry, tăiate în jumătate. De obicei, acestea se marinează 10 minute: le tai bucăţele mici, apoi le scufunzi în uleiul de măsline, cu busuioc proaspăt şi sare de mare. Apoi acest topping delicios ajunge pe pâine. Tot ce trebuie să mai faci e să mai presari puţină sare şi câţiva stropi de ulei.

Iar oamenii din Toscana au o vorbă: "Pâine veche de o zi, ulei de măsline de o lună şi vin de ani de zile".  Bruschetta nu este pretenţioasă, dar cel mai bine merge cu un vin uşor, cu aromă de fructe: un rosé sau un vin roşu nu foarte întunecat.

 

bruschetta