tap to open sidebar
tap to close sidebar

Gustory

Goana după

Goana după "aurul" italian. Povestea trufelor albe

8 iul 2016 comentarii

"Trufa este o emoţie. Nu este un produs, nu este un gust".

Iubirile unui vânător

"Este emoţie atunci când o descoperi. Este emoţie atunci când o mănânci. Încă îmi amintesc de prima mea trufă, aşa cum îmi amintesc de primul sărut", spune Massimo Cucchiara, a treia generaţie a unei renumite familii de vânători de trufe.

"Iubirile" lui Massimo cresc aproape de rădăcinile stejarului, alunului, plopului şi fagului, în doar câteva locuri din lume. Şi tocmai raritatea este cea care le dă valoarea. Trufele sunt unele dintre cele mai scumpe alimente de pe pământ, iar cele albe, din Italia, sunt cele mai valoroase. Preţul unui kilogram ajunge la 4000 euro.

"Este natura cea care decide unde apar", spune Cucciara, citat de CNN. Dealurile din San Miniato, Toscana, cu sol bogat în minerale şi climă blândă, sunt perfecte pentru trufele de top, aşa cum anumite regiuni sunt faimoase pentru ulei sau vin.

Preferatele falsificatorilor

Pentru că sunt atât de rare şi de preţioase, tentaţia falsurilor e mare. În cazul în care ai gustat trufe albe, la preţuri deloc colosale, probabil ai mâncat tuber borchii, nişte trufe italiene care le imită pe acestea, dar care sunt incomparabile din toate punctele de vedere. Sunt stropite cu un spray cu arome artificiale care reproduc mirosul şi gustul celor originale. 

"Când merg într-un restaurant şi simt mirosul, nu mănânc", mărturiseşte Massimo.

În ceea ce priveşte uleiul de trufe, în comerţ adesea este doar sintetic. 

"Când mănânci paste cu ulei de trufe, nu guşti cu gura, ci cu nasul. Gustul elegant al tufelor albe italiene este mult prea subtil pentru a fi conservat în ulei, brânză sau carne", explică el.

Câini, nu porci

Vânătorii ghicesc locurile unde apar cele mai valoroase trufe în funcţie de vreme, de sol şi de plante. Însă cei mai mulţi se bazează pe câini.

"Câinele este cel care te învaţă", spune Massimo. "În fiecare zi îţi predă o nouă lecţie".

Porcii au probabil râtul mai sensibil ca botul câinelui, însă sunt interzişi în Italia, pentru că distrug trufele.

Un câine vânător de trufe trebuie să fie combinaţia perfectă de energie, putere şi un incredibil simţ al mirosului. Iar vânătorul şi câinele său trebuie să ajungă să dezvolte un limbaj unic.

"Este important să-ţi cunoşti câinele, să existe empatie. Trebuie să poţi comunica cu el orice. După o vreme, începi chiar să i te confesezi!", afirmă Massimo.

Festivalul trufelor care bat recorduri mondiale

San Miniato este un frumos orăşel medieval, cu păduri, vinării, multe sătuce şi numeroase privelişti de poveste. Însă cei mai mulţi turişti vin în zonă pentru festivalul anual al trufelor care are loc în ultimele trei weekend-uri din noiembrie.

Aici aceste bijuterii sunt onorate cu statui. În centrul oraşului, de exemplu, există un tribut adus celei mai mari trufe din lume, de două kilograme, găsite în San Miniato în 1954.

În 2004, un restaurant din Londra a cumpărat de aici o trufă cu 52.000 de dolari.

 

trufe albe