tap to open sidebar
tap to close sidebar

Gustory

Istoria florilor comestibile. Artă cu petale în bucătărie
SWEET

Istoria florilor comestibile. Artă cu petale în bucătărie

10 mar 2016 comentarii

Frumuseţea şi parfumul ne-au dezmierdat dintotdeauna simţurile. Florile au fost mai mereu cele două la un loc, iar strămoşii noştri le-au folosit inclusiv pentru răsfăţul papilelor gustative.

Istoria florilor ca sursă de hrană pentru om începe undeva în anul 140 Î.H. Folosirea lor în scop culinar a fost pentru prima oară menţionată în literatură. Multe civilizaţii ale lumii au adus în bucătaria lor tradiţională florile. Păpădia, de exemplu, este menţionată pentru prima oară în Biblie. În antichitate, florile comestibile erau transportate ca şi condimente selecte.

Nu este tocmai simpu să le verifici originea. Garoafa, spre exemplu, provine de drept din Africa. A fost adusă apoi în Europa, devenind preferata francezilor. Mulţi o cresc astăzi pentru parfum, neştiind că pot face artă cu petalele ei în farfurie.

Năsturelul este originar din America Centrală şi de Sud. Gălbenelele vin din Europa, iar diferitele specii de violete sau monarda au fost descoperite pe bătrânul continent şi în America de Nord. Cele mai multe ierburi culinare cu flori comestibile vin din regiunile mediteraneene.

Grecii antici, romanii, chinezii, indienii şi popoarele din Orientul Mijlociu au înregistrat pentru prima dată utilizările medicinale şi culinare ale florilor. Incaşii, aztecii şi hinduşii le foloseau în cele mai importante ritualuri.

Victorienii le asociau cu eleganţa, aşa că utilizau spre exemplu limba mielului sau violetele pentru decorarea deserturilor. 

Romanii recunoşteau gălbenelele după faptul că înfloreau în prima zi a lunii, aşa le-au dat numele de Calendula. Lor le revenea sarcina de a colora mâncarea în galben, valoroasele petale de şofran fiind folosite pe atunci mai ales în scopuri medicinale.

Călugarii au fost cei care au dat numele panseluţelor sălbatice. Făceau siropuri din petalele lor.

Italienii şi spaniolii foloseau florile în sucuri de fructe, iar francezii preparau Chartreuse - un clasic lichior verde -  cu petale de garoafe, în timp ce indienii adăugau trandafirii, florile de dovlecel şi cele ale bananelor în diverse preparate culinare. 

În perioada renascentistă, publicul gusta la dramele lui Shakespeare delicatese precum compoturi de primule şi apă de trandafiri. 

Garoafele timpurii, denumite "pinks" de catre victorieni, cu petale roz încreţite, erau printre preferatele lor. 

Cum işi dădeau seama strămoşii noştri că sunt comestibile? Majoritatea constituiau o principală sursă de hrană pentru fluturi. Dacă ar fi conţinut subsţante periculoase, larvele lor ar fi cedat. 

Petalele erau consumate adesea în salate sau drept garnituri. Mulţi le consevau în oţet pentru a le folosi mai târziu. Cele de garoafe, năsturel, violete, gălbenele, monardă, salvie şi dalie ajungeau cel mai des pe platouri. Se credea pe atunci că pot detoxifia organismul.

Era un obicei comun să se usuce petalele, pentru ca mai apoi să ajungă amestecuri de ceai. Cel mai des foloseau florile de hibiscus, trandafiri, iasomie şi monarda. Aceasta din urmă a devenit un substitut al ceaiului negru în 1773, în timpul Partidei de ceai de la Boston, un act de protest al coloniştilor americani contra Marii Britanii, considerat precursor al Războiului de Independenţă al SUA.

Astăzi, mulţi chefi, şi nu numai, fac artă din preparatele lor culinare cu ajutorul florilor. Pentru că este primăvară, iar stagiunea florilor s-a deschis oficial, află cum le-ai putea folosi petalele ca să-ţi încânţi prietenii la cină, de ce nu.

Indexul florilor comestibile

Albăstreaua are gust cam amărui.

Angelica este asemănătoare lemnului dulce.

Busuiocul nu are o aromă aşa intensă a florilor precum au frunzele.

Crăiţele te duc cu gândul la lămâie, iar Condurul doamnei este picant precum piperul şi ideal pentru salate. 

Florile dovleacului sunt potrivite în mâncarea de legume, fără stamine însă.

Fuchsia are gust înţepător şi pot fi folosite pe post de garnitură.

Gălbenelele pişcă limba, dar arată foarte bine în salate. Petalele lor pot fi utilizate şi în soteuri, colorează frumos.

Garoafele sunt dulci. Şi petalele de gladiolă sunt gustoase.

Moderaţie cu florile de Hibiscus, altfel rişti să modifici total gustul mâncării. Aduc a fructe de pădure.

Iasomia, cunoscută mai ales pentru ceai, este binevenită şi în deserturi, nu exagera însă! 

Florile de isop te duc cu gândul la lemn dulce.

Lavanda se potriveşte în budinci, biscuiţi de casă, dar şi în mâncăruri.

Florile de liliac au gust de citrice.

Cele de limba mielului au aromă de castravete. Merg în salate sau la ornat. 

Muşeţelul are gust dulce, dar e cel mai potrivit în ceai. 

Năsturelul are o aromă dulce, dar cumva şi uşor iute.

Panseluţele sunt potrivite în salate sau la decorat deserturi. Au parfum mentolat.

Păpădia e uşor amăruie.

Florile pătrunjelului sunt ca frunzele la gust. 

Cele de ridiche sunt piperate.

Rozmarinul e ca planta la gust. La fel si florile de salvie. 

Petalele de trandafir sunt bune garnituri pentru băuturi, deserturi sau gemuri şi şerbeturi.

Florile de trifoi au aromă de lemn dulce.

Violetele merg în salate, deserturi sau bauturi.

Zorelele se folosesc la mâncăruri.

 

 

flori comestibile