tap to open sidebar
tap to close sidebar

Gustory

Istoria Sangriei

Istoria Sangriei

4 aug 2017 comentarii

Este greu să eviţi sangria în aceste zile călduroase de vară. Acest vin spaniol s-a schimbat foarte mult de-a lungul timpului faţă de varianta originală, încât este aproape de nerecunoscut.

Grecii şi romanii amestecau vinul cu zahăr, mirodenii şi tot ce era în la îndemână. Acesta era numit "hippocras", şi uneori era încălzit ca vinul fiert. Hippocras este, probabil, strămoşul comun al sangriei şi al vinului fiert şi era băut peste tot pentru că apa era plină de bacterii şi nu era sigură de băut. Puţin alcool făcea lichidul bun pentru a fi băut, iar amestecarea în el a vinului îi dădea aromă. Oamenii care locuiau în Spania modernă făceau ceva asemănător cu viile plantate de fenicieni în jurul anului 1100 î.H., apoi cu viţa de vie plantată de romani după aceea.

Cu toate acestea, în anii 700, afacerea spaniolă de vinuri şi, prin extensie, afacerea spaniolă de sangria, s-a deteriorat. Maurii au cucerit peninsula în anul 711. Sangria nu a revenit până când guvernarea maurilor nu s-a încheiat în 1492, iar odată cu revenirea vinului a fost şi cea a sangriei.

Variantele de sangria de casă - ceea ce înseamnă ”sânge” în limba spaniolă şi face referire la vinul roşu utilizat – au devenit foarte populare în Spania. În mod tradiţional, a fost făcută cu Tempranillo (produs dintr-un soi de strugurui negri) şi un alt vin din Rioja, adăugând citrice. Dar chiar şi atunci, nici o Sangria nu era făcută la fel.

În anii 1700 şi 1800, un tip de sangria a fost făcut în Anglia şi Franţa folosind struguri tradiţional francezi. Exista de asemenea sangria albă, sangria spumantă şi sangria făcută cu piersici, numită zurra.

Astăzi, conform legislaţiei europene, toate sangria trebuie să fie făcută în Spania sau Portugalia şi are mai puţin de 12% alcool. Cea mai bună sangria rămâne, totuşi, cea făcută în casă.

sangria