tap to open sidebar
tap to close sidebar

GuStyle

3 regiuni viticole din jurul aeroportului din Roma

3 regiuni viticole din jurul aeroportului din Roma

17 aug 2017 comentarii

Când vă gândiţi la o excursie pentru a descoperi vinurile din Italia, Toscana sau Piedmont sunt primele opţiuni.

Roma se mândreşte cu titlul celui de-al doilea cel mai mare aeroport al ţării, astfel că cei mai mulţi turişti ajung în Oraşul Etern. Roma este, de fapt, destul de aproape de o mulţime de regiuni viticole care merită vizitate.

Umbria

Considerată "următoarea Toscana", Umbria este cu siguranţă o regiune care nu trebuie ratată. Mergeţi spre Orvieto, cel mai mare oraş din regiune, aflat la doar o oră şi jumătate de Roma. Oraşul medieval, aşezat pe o colină, Orvieto, nu numai că îţi taie răsuflarea, dar are şi o istorie bogată. Oraşul este complet înconjurat de pante abrupte pline de viţă de vie. Degustaţi vinurile roşii specifice regiunii, din struguri Sagrantino, precum şi cele albe din struguri Grechetto şi Trebbiano.

Abruzzo

Abruzzo este puţin mai departe decât Umbria, dar drumul de două ore cu maşina merită cu siguranţă. Nu numai că veţi străbate întreaga lungime a Italiei, dar veţi ajunge, de asemenea, pe coasta uimitoare a Adriaticii. Savuraţi vinurile roşii din struguri Montepulciano (a nu fi confundaţi cu Vino Nobile di Montepulciano) sau vinurile albe, uşor de băut, din struguri Trebbiano.

Lazio

Credeţi sau nu, nici măcar nu trebuie să părăsiţi Lazio pentru a face o escapadă în tărâmul vinului. Ceea ce face ca această regiune să fie unică este faptul că majoritatea vinurilor produse aici nu părăsesc regiunea, şi făcând o călătorie în această regiune este cea mai bună modalitate de a cunoaşte aceste vinuri de nişă. Majoritatea vinurilor realizate aici sunt albe, în special din Trebbiano şi Malvasia. 

roma