tap to open sidebar
tap to close sidebar

GuStyle

5 oraşe din Italia care nu trebuie ratate de gurmanzi

5 oraşe din Italia care nu trebuie ratate de gurmanzi

8 mai 2017 comentarii

Istoria culinară bogată a Italiei înseamnă că oriunde te duci poţi avea încredere că vei avea parte de mâncare foarte bună, fie că este vorba de un restaurant de lux sau de mâncare stradală.

Astfel, să alegi doar câteva oraşe de vizitat în peninsula când vine vorba de mâncare devine o misiune foarte grea. Am încercat să adunăm pentru voi cinci dintre cele mai populare oraşe din Italia pe care nu trebuie să le ratezi.

1. Roma

Roma este, fără îndoială, mecca oricărui iubitor de mâncare. Dacă ajungeţi pe aici nu trebuie să rataţi clasicele paste carbonara, pizza Romana sau pizza bianca. Aici puteţi găsi bucătărie de origine evreiască, dar şi preparate care provin din mediul rural din jurul Romei, cum ar fi pastele cacio e pepe sau pastele amatricina.

 

2. Florenţa

Bucătăria din regiunea Toscanei este cunoscută sub numele de cucina povera sau ”bucătărie săracă”, iar pâinea din Florenţa întruchipează acest concept. Se spune că în secolul al 12-lea, locuitorii orşului nu doreau să plătească o taxă de sare celor din Pisa, aşa că şi-au făcut pâinea fără ea încă de atunci. O mare parte din pâinea servită în oraş nu este aromată, astfel că schiacciata este o surpriză minunată, o pâine stropită cu ulei de măsline şi presărată cu sare, asemănătoare cu ceea ce noi numim focaccia. Totodată, Florenţa este cunoscută pentru bistecca alla fiorentina, o friptură cu greutate de aproximativ 1,2 kg, care este simbolul oraşului.

 

3. Bologna

Bologna este capitala culinară a Italiei. Este raiul trattoria, unde se servesc porţii imense de mâncare clasică gătită în casă, cum ar fi tagliatelle cu sos ragu sau mâncăruri pe bază de tortellini. Este casa pastelor proaspete şi a salamului mortadella, însă şi zonele de pe lângă Bologna sunt cunoscute pentru şunca Parma, brânza Parmigiano sau oţetul balsamic.

 

4. Palermo

Capitala Siciliei este un oraş care nu trebuie ratat de gurmanzi. Bucătăria de aici este un amestec de culturi care combină influenţe romane, africane şi arabe. În Palermo există un singur restaurant cu stea Michelin, Bye Bye Blues, situat în Mondello. Totuşi, dacă ajungeţi aici trebuie să încercaţi şi mâncarea stradală, cum ar fi meusa, arancine, dar şi tradiţionalele deserturi siciliene: cannoli, cassata sau gelato.

 

5. Napoli

Nu putem vorbi despre Italia fără să vorbim de Napoli, locul în care a fost inventată pizza, una dintre cele mai îndrăgite mâncăruri în întreaga lume. Dar Napoli nu este cunoscut numai pentru pizza. Dacă ajungeţi pe aici, noi vă recomandăm să încercaţi fructele de mare sau timballo di maccheroni (un fel de paste coapte). Nicio masa nu este complete fără o sfogliatella dolce şi poate cea mai bună cafea din lume.

 

italia mancare