tap to open sidebar
tap to close sidebar

GuStyle

Bucătăria Braziliei, pregătită să cucerească oaspeţii Jocurilor Olimpice

Bucătăria Braziliei, pregătită să cucerească oaspeţii Jocurilor Olimpice

5 aug 2016 comentarii

Bucătăria braziliană este un adevărat tărâm al simţurilor, cu influenţe tropicale, unde la tot pasul descoperi delicii unice în lume. Iar acum, cu Jocurile Olimpice în prim plan, este un nou moment bun pentru a-i afla din numeroasele secrete.

 Un prânz cât o cină

Despre prânzul brazilian se spune adeseori că poate fi considerat o cină, una bogată chiar. Porţiile sunt generoase, chiar mai mari ca cele standard americane, potrivit CNN. Aşa că nu te gândi că a înţeles ospătarul greşit comanda, dacă te trezeşti în faţa ochilor cu o farfurie cu mâncare cât pentru două - trei persoane. În aceste condiţii, un mic dejun uşor este indicat.

Brazilienii nu sunt fani ai sosurilor iuţi şi cu arome puternice, pentru că, spun ei, distug gustul. Dacă totuşi îţi plac mâncărurile condimentate, încearcă Bahians. 

Sunt specialişti în fripturi, pe care ţi le vând cu orez, fasole sau banane prăjite, alături de o bere sau o "guaraná soda".

Regina fructele exotice

În Brazilia, găseşti cea mai mare varietate de fructe exotice, rare sau unice în lume: camu-camu, graviola, jabuticaba sau cupuaçu.

Caju este vedeta în această ţară, iar açaí şi acerola, amândouă din regiunea Amazonului, au devenit foarte cunoscute în afara graniţelor, pentru beneficiile lor asupra sănătăţii. Brazilia este şi producătorul nr. 1 de citrice din lume.

Nu e de mirare aşadar faptul că brazilienii sunt experţi renumiţi în sucuri şi băuturi din fructe foarte gustoase. Aproape pe fiecare stradă din Rio găseşti un "juice bar".

Padaria

Toate bunătăţurile tipice unei brutării sau patiserii le găseşti într-o padaria: prăjituri sau bolo, tarte cu fructe, cheesecake, brownie, mousse sau cafezinhos sunt gata să-ţi satisfacă pofta de dulce. Şi nu sunt scumpe deloc.

Tot în padarii găseşti pâini care mai de care mai diferite şi mai gustoase, croissante, sandvişuri sau empanadas.

Campioana fripturilor

În Brazilia, totul este despre gust intens şi despre preparate care să ţi se topească în gură, aşa că nici la fripturi nu se dezmint: churrasco şi picanha sunt preferate lor. Iar una dintre semnăturile bucătăriei braziliene este carnea foarte subţire tăiata şi fragedă.

O Cachaça şi o Caipirinha

Caipirinha este o celebritate în lumea cockteilurilor, cunoscută în toată lumea. Ai crede că este băutura simbol a Braziliei, dar nu e chiar aşa. Coroana e adjudecată de cachaça, un lichior dulce şi puternic, de fapt baza Caipirinha.

brazilia jocurile olimpice 2016