tap to open sidebar
tap to close sidebar

GuStyle

Ce să faci dimineaţa ca să ai succes toată ziua

Ce să faci dimineaţa ca să ai succes toată ziua

27 sep 2016 comentarii

Oamenii de success spun că se trezesc dimineaţa devreme. Nutriţioniştii sunt de acord că prima masă a zilei îţi activează metabolismul şi îţi transmite resursele necesare pentru a te concentra şi a fi productiv/ă pe parcursul zilei. Chefii au cele mai delicioase idei pentru gustarea de dimineaţă.

Cheia pentru o zi reuşită este energia: mentală şi fizică. Organismul uman se trezeşte dimineaţa după circa 8-10 ore de repaus. Ca să-şi reia activitatea, are nevoie de energie, care nu înseamnă doar o doză zdravănă de cofeină, ci şi alimente esenţiale: fructe, lactate şi cereale. Aşadar, nu sări peste mic dejun, dacă vrei să ai un tonus excelent.

Iată şi câteva dintre cele mai la modă idei de mic dejun:

Sandviş din mere, cu unt de migdale şi granola (în loc de pâine, foloseşte felii de măr).

French toast cu dulceaţă de merişoare (într-un bol, amestecă ouăle cu smântănă, zahăr brun, vanilie şi sare. Trece pâinea prin amestecul de mai sus. Apoi transferă feliile într-o tavă în cuptor, la 220 de grade, sau rumeneşte-le într-o tigaie la foc mediu, până devin aurii).

Smoothie cu banane, rodie şi iaurt.

Clătite cu nuci pecan, dovleac şi bacon

Quiche cu spanac

Toast cu ciuperci sălbatice, pe post de pâine, prosciutto şi ouă ochi.

Crostini cu pepene galben şi prosciutto sau smochine şi camembert

Frittata cu dovlecei şi mentă

Pentru că este important să ai un start excelent al zilei, care să-ţi asigure energia şi starea de bine pentru tot restul zilei, pe lângă un mic dejun savuros, ar fi bine să ai şi alte obiceuri sănătoase matinale.

Oamenii de success mărturisesc că se trezesc devreme. Între 5 şi 7 dimineaţa. Cafeaua este nelipsită din rutina tuturor. Dar ce alte secrete mai au? Câteva ponturi strânse din mărturisirile lor prin revistele vremii şi mediul online:

Energia e moneda succesului. 

Neurologul Tara Swart bea cafeaua cu o linguriţă de ulei de cocos care conţine grăsimile ce transmit impulsul necesar funcţiilor cognitive.

Mănâncă afine! Sunt excelente pentru creier.

Fă ce îţi place: ascultă muzica preferată şi dansează măcar 30 de secunde. Fă o plimbare scurtă cu bicicleta şi bucură-te de soare, de aerul curat. Mergi la sală sau înoată. Meditează 10 minute şi profită de linişte. Sigur pe parcursul zilei vei avea parte de multă agitaţie. Simte-te minunat alături de persoanele dragi.

Indiferent de locul în care alegi să iei prima masă a dimineţii, asigură-te că e un spaţiu care te inspiră.

Alege o privelişte care să te relaxeze.

Eşti relaxat/ă, aşa că e un moment bun să-ţi prioritizezi proiectele.

Citeşte ceva care să te binedispună sau din care ai ceva de învăţat.

Steve Jobs a declarat într-un interviu că îşi începea ziua cu următoarea întrebare: Dacă astăzi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş fi fericit cu ceea ce urmează să fac?

"Energia şi perseverenţa cuceresc tot", spunea la rândul său Benjamin Franklin. 

Zâmbeşte! Chiar şi atunci când ţi-e greu:)

 

 

mic dejun