tap to open sidebar
tap to close sidebar

GuStyle

De unde a apărut obsesia americanilor pentru dovleac?

De unde a apărut obsesia americanilor pentru dovleac?

19 oct 2017 comentarii

Dovleci, dovleci, dovleci…Peste tot vedem numai dovleci! În pieţe, în magazine, în restaurante, chiar şi în cafele, drept aromă care anunţă că suntem în plină toamnă, dovleacul este stăpânul absolut al lunilor octombrie şi noiembrie. Tradiţia împrumutată de la americani a prins şi la noi foarte bine. Dar cum au prins ei dragoste de bostani?

Dovleacul nu a fost mereu preferatul americanilor. Primii colonişti sosiţi peste ocean considerau uriaşele fructe ca fiind ultima variantă, în caz că mor de foame, după cum spune Cindy Ott, autoarea cărţii ”Dovleacul: Curioasa istorie a simbolului american” şi profesor la Universitatea din Delaware. În zonele în care nu exista grâu pentru pâine sau drojdie pentru bere, dovleacul era mâncarea de rezervă explică istoricul. Un alt motiv al reticenţei era faptul că în Europa bostanul nu se cultiva, pentru colonişti fiind un aliment necunoscut.

Astăzi, berea din dovleac este o delicatesă în perioada toamnei. În urmă cu câteva sute de ani era un substitut greţos, consumat în ultimă instanţă, în lipsă de altceva. Pe-atunci se bea multă bere, având în vedere că apa nu era tocmai salubră şi cum nu toţi aveau resursele necesare pentru a face bere din malţ, foloseau dovleacul. Era cumva alternativa pentru cele mai joase pături ale societăţii. La un moment dat în istoria Americii apelativul de ”mâncător de dovleac” sau ”învârtitor de dovleac” era o jignire folosită pentru cei săraci şi ignoranţi.

Totuşi, pentru că dovlecii creşteau peste tot, se găseau chiar şi în casele celor mai bogaţi, pentru situaţiile de urgenţă. În timpul expansiunii oraşelor spre vest, oamenii luau cu ei seminţe de dovleac pentru a fi siguri că au hrana şi berea asigurată. Numai că odată cu apariţia oraşelor recoltele au fost din ce în ce mai mici.

De la mâncarea săracului, la hrănirea nostalgiilor

Americanii nu au ştiut care este adevărata valoare a dovleacului până când nu l-au mai avut.

La mijlocul secolului al XIX-lea, când din ce în ce mai mulţi oameni locuiau în zone urbane a apărut nostalgia după vremurile trecute, după modul de viaţă tradiţional. Aşa li s-a făcut dor şi de dovleci. Altădată mâncarea săracilor, bostanului i s-a dat o aură romantică, iar producţia a fost reluată.  I-au fost închinate poezii, au fost realizate picturi, iar publicaţii celebre la acea vreme, precum Harper's Weekly i-au rezervat dovleacului pagini întregi. Imediat şi-a recâştigat locul pe mesele americanilor, dar de data aceasta a fost vedetă, nu rezervă. A devenit o delicatesă şi toate meniurile de sărbătoare îl aveau în centru. În 1844, poeta Lydia Maria Child preamăreşte plăcinta de dovleac într-o poezie dedicată sărbătorii de Thanksgiving.

”Peste râu şi prin pădure

Prin basca bunicii spionez!

Ura pentru distracţie!

Este gata budinca?

Ura pentru plăcinta de dovleac!”

În timpul Războiului Civil, dovleacul a devenit un simbol al bogăţiei. Ott scrie că ”aboliţioniştii asociau dovleacul cu fermierul care reuşise să-şi clădească ferma pe valori democratice, în contrast cu stăpânii de sclavi din sud.

În secolul XX, dovleacul, salvat de nostalgia după viaţa rurală, a întorsc favorul agricultorilor. Apariţia automobilului, a dat şansa multor oameni să iasă din oraşe la sfârşit de săptămână şi să meargă la sate unde micii fermieri îi atrăgeau cu dovleci. Agriculorii şi-au schimbat şi ei atitudinea şi nu au mai văzut în bostani doar surse de hrană pentru animale, ci un produs de sine stătător perfect vandabil. Entuziasmul pentru dovleci i-a ţinut în viaţă pe fermierii mici, în condiţiile în care agricultura la scară mare cucerea din ce în ce mai mult America. Au apărut tot felul de festivaluri şi evenimente care au în centrul lor dovleacul.”

 

americani dovleac

Cristina Călin