tap to open sidebar
tap to close sidebar

GuStyle

Ghidul oraşului Barcelona: ce să faci într-o escapadă de weekend în al doilea cel mai mare oraş al Spaniei

Ghidul oraşului Barcelona: ce să faci într-o escapadă de weekend în al doilea cel mai mare oraş al Spaniei

13 iul 2017 comentarii

Cu o arhitectură emblematică, mâncare cu stele Michelin, şi o revigorare în curs de desfăşurare a culturii vermutului, nu a existat niciodată un moment mai bun pentru a vizita capitala catalană.

De ce să mergeţi acum?

Barcelona lucrează din greu să pună în valoare partea ei inteligentă şi sofisticată, care a existat cu mult înainte ca turiştii să sosească aici. Mai mult decât atât, arta energizantă, mâncarea şi băutura oraşului s-au maturizat rapid. La începutul acestui an, de exemplu, restaurantul lui Martín Berasategui, Lasarte, a fost primul din oraş care a primit trei stele Michelin. Vizitaţi Barcelona pentru a vă bucura de noile hoteluri care s-au deschis, tapas preparate de chefi cu stele Michelin, cum ar fi Albert Adrià şi Carles Abellán, şi exploraţi revigorarea culturii vermutului din Barcelona.

Prima zi

Barcelona este înconjurată de locuri cu o vedere extraordinară, dar cel mai bun loc este Parcul Guell, una dintre cele mai cunoscute creaţii ale arhitectului catalan Antoni Gaudi. De aici, puteţi vedea oraşul, şi, desigur, faimoasa catedrală Sagrada Familia, o altă capodoperă a lui Gaudi. Parcul a fost proiectat de Gaudi şi construit la începutul anilor 1900. Acesta se află pe un deal, iar taxa de intrare în parc vă permite şi intrarea la un muzeu unde puteţi admira munca semnată de Gaudi, şi celebra scară-dragon şi zona de terasă.

Masa de prânz pe fugă

Luaţi masa de prânz înainte de a merge în zonele turistice Passeig de Gràcia şi La Rambla. Charming Can Codina a fost deschis în urmă cu 85 de ani de către bunicii actualului proprietar, Tony Codina, şi este pe placul tuturor. Bucuraţi-vă de un pahar de vermut local alături de preparate cu scoici, midii, anghinare, şi calamari.

Faceţi o excursie pe jos

Coborâţi prin cartierul Gràcia, trecând pe lângă alte clădiri populare ale lui Gaudi - La Pedrera şi Casa Batlló. Plimbaţi-vă prin agitata Plaça Catalunya, în partea de sus a zonei La Rambla, înainte de a face stânga spre Barri Gotic (Cartierul Gotic), un labirint medieval de clădiri, magazine şi alei secrete. Aici veţi găsi catedrala gotică Behemoth.

Mergeţi la cumpărături

În ciuda unei monede mai slabe, Barcelona rămâne un loc bun de unde să cumpăraţi produse alimentare delicioase. Pe Carrer Comtal, iubitorii de brânză vor fi încantaţi de produsele de la Formatgeria Simo. Mergeţi către Carrer de Petritxol, o alee îngustă plină cu magazine de ciocolată şi nuga şi granjas, magazine micuţe care vând churros crocante şi ciocolată caldă. Să ţineţi minte că multe magazine locale închid pentru câteva ore în jurul prânzului.

Serviţi un aperitiv

Răsfăţaţi-vă cu un carajillo - o cafea cu puţin alcool - la Quillo, la 15 minute de mers pe jos la nord-est de Carrer de Petritxol. Acest bar se află la intersecţia a patru străzi, la intrarea în districtul Born, un loc perfect pentru a vedea cum se pregăteşte oraşul pentru o sâmbătă seara.

Luaţi masa cu localnicii

Veţi observa coada de aşteptare pentru Tapas 24 înainte de a vedea restaurantul. Este un local tipic, unde puteţi servi diferite variante de tapas, cu interpretări noi ale unor reţete clasice.

A doua zi

Mergeţi în oraş pentru brunch

Locuitorii Barcelonei adoră să doarmă mai mult duminica, iar brunch-ul a apărut recent şi este mai des întâlnit în hoteluri. Pentru o experienţă reală, mergeţi la Cecconi, la parterul hotelului Soho House Barcelona, unde vă veţi bucura de preparate clasice, locale, dar şi internaţionale.

După-amiază culturală

O plimbare de-a lungul Passeig de Colom vă va duce în elegantul district Born. Aici veţi găsi catedrala Santa Maria del Mar, Muzeul Picasso, deschis de marţi până duminică, 9 am-7 pm (€ 11) şi Muzeul de Artă Europeană Modernă, deschis de marţi până duminică 10 am-8 pm (€ 9).

O plimbare în parc

O plimbare de 10 minute de la Muzeul Picasso vă va duce la parcul Ciutadella, cel mai mare spaţiu verde din centrul oraşului şi un loc minunat pentru a privi apusul peste Barcelona.

Cireaşa de pe tort

Dacă aveţi câteva zile să vă relaxaţi după un city break, mergeţi la Sitges, un oraş frumos şi elegant, cu plajă, la 40 km sud de Barcelona. Acest oraş a fost ocolit de supra-dezvoltarea oraşelor la nord de Barcelona, iar magazinele, hotelurile şi restaurantele îndeplinesc standardele metropolitane.

barcelona