tap to open sidebar
tap to close sidebar

Învață Gustul

6 condimente pe care trebuie să le foloseşti pentru o sănătate de fier

6 condimente pe care trebuie să le foloseşti pentru o sănătate de fier

4 ian 2018 comentarii

De mii de ani condimentele sunt folosite nu doar pentru a aroma mâncarea, ci pentru proprietăţile lor medicinale. Cercetătorii încearcă astăzi să descopere toate beneficiile şi studiază fiecare condiment în parte. S-a descoperit că unele dintre ele pot atenua de la dureri de cap la indigestii sau chiar pot reduce simptomele unor tipuri de cancer.

Ardeiul iute Aleppo, seminţele de ţelină, cardamonul, chimionul, scorţişoara şi turmericul au fost intent studiate de către profesori de la Facultatea de Medicină de la Universitatea din New York , dar şi de la Harvard Medical School.

Ardeiul iute Aleppo

Ardeiul iute Aleppo este original din Siria şi are o intensitate moderată a iuţelii şi o aromă uşor fructată. Lipi Roy de la Universitatea din New York spune că este bogat în vitamina A, ceea ce face să fie perfect pentru îmbunătăţirea vederii şi a sănătăţii oaselor. De asemenea, conţine antioxidanţi care protejează împotriva multor boli cronice, întăresc sistemul imunitar şi ajută digestia.

Puteţi folosi ardeiul iute Aleppo presărat peste peşte la grătar, în guacamole, în paste sau chiar în aluatul de negresă sau de prăjituri cu cicocolată.

Seminţe de ţelină

Seminţele de ţelină sunt la fel de aromate ca ţelina, însă au o cantitate mai mare de sodiu natural, aşa că, atunci când le folosiţi nu este nevoie să mai puneţi foarte multă sare.

În lumea orientală, seminţele de ţelină au fost folosite pentru tratarea răcelii. Astăzi sunt folosite ca diretice, pentru tratarea artritei, a gutei a spasmesmelor musculare, dar şi pentru a reduce presiunea arterială.

Seminţele de ţelină se pot pune în salata de cartofi, în supa de vită, se pot folosi pentru asezonarea preparatelor din peşte.  

Cardamonul

Cardamonul este un condiment puternic şi complex, un amestec de arome florale şi dulci, cu note de piper şi citrice. Profesorul Lipi Roy spune că folosind cardamon în mâncare ajutăm la reglarea tensiunii arteriale şi la nutriţie. De asemenea, fitonutrienţii săi ajută în lupta împotriva cancerului şi a bolilor de inimă.

Puteţi folosi cardamon în ice tea, în supa de pui, în pilaf, în sos de mere şi budinci.

Chimionul

Un amestec de note uşor iuţi, de alune şi cu o aromă uşoară de mucegai, chimionul este folosit pentru a îmbunătăţi digestia şi pentru a reduce simptomele sindromului colonului iritabil. Este o sursă bogată de fier şi de aceea este utilizat în dieta copiilor pentru a preveni anemia.

Folosiţi cu încredere chimion în supe, tocăniţe, salate sau legume la cuptor sau alături de preparate din carne de pui. 

Scorţişoara

Uşor astringentă, cu aromă puternică, scorţişoara este unul dintre cele mai utilizate condimente. Calităţile sale antioxidante, antivirale, antidiabetice şi antineurodegenerative sunt cunoscute de sute de ani.

Scorţişoara este folosită atât în deserturi, cât şi în preparate din legume sau din carne.

Turmericul

Turmericul are arome dulcii, note florale, fiind un pic amărui. Lipi Roy spune că studiile realizate până acum au arătat că turmericul este antiinflamator, antioxidant şi poate fi util în lupta cu diverse tipuri de cancer.

Cel mai des este folosit în diverse smoothieuri, dar şi alături de cartofi, salate sau prăjituri. 

condimente sanatate scorţişoară cardamon chimion turmeric aleppo seminţe de ţelină

Cristina Călin