tap to open sidebar
tap to close sidebar


Învață Gustul

Câte zile poţi păstra de fapt vinul după ce l-ai desfăcut

Câte zile poţi păstra de fapt vinul după ce l-ai desfăcut

25 apr 2017 comentarii

Ai dat o petrecere şi a mai rămas vin? Sau ai desfăcut o sticlă de vin pe care nu ai terminat-o? Nu-l arunca, pentru că este mult mai rezistent decât ţi-ai imagina.

Vinul rămâne proaspăt câteva zile după ce ai desfăcut sticla, notează decanter.com. Potrivit Laithwaite’s, majoritatea vinurilor, mai puţin cele spumante, le poţi consuma în 3-5 zile.

Vinurile făcute prin procedee naturale, precum cele de ţară, de casă, pot rezista până la o săptămână în frigider, spune Christelle Guibert, somelier director la Decanter. După această perioadă, se deteriorează foarte repede. Contează mai mult metoda prin care a fost produs vinul, decât culoarea acestuia. 

Astăzi, există pe piaţă tot felul de gadgeturi care te pot ajuta să păstrezi proaspăt vinul după ce ai desfăcut sticla.

Vinurile spumante sunt cele care rezistă cel mai puţin de la deschidere, comparativ cu altele. Cu toate acestea, expertul Tyson Stelzer spune că am fi surprinşi să aflăm că totuşi şi o şampanie poate fi păstrată la frigider câteva zile.

Vinurile fortificate sunt cele mai rezistente, pot sta la frigider şi săptămâni întregi, unele chiar câteva luni de la deschidere.

 

vin cum păstrezi vinul