tap to open sidebar
tap to close sidebar

Învață Gustul

De ce este important ca berea să aibă spumă

De ce este important ca berea să aibă spumă

10 aug 2017 comentarii

În rândul consumatorilor de bere sunt mulţi cei care nu vor ca paharul lor de bere să aibă spumă. Cu toate acestea, această spumă poate îmbunătăţi experienţa celor care se bucură de o bere rece.

Pentru început, spuma este foarte aromată.

Aroma joacă un rol imens în percepţia asupra gustului, poate chiar mai mult decât gustul în sine. Producătorii de bere pun destul de mult efort în componentele aromatice ale berii şi oferind acesteia un strat frumos de spumă se asigură că cel care bea berea va aprecia aceste arome.

Spuma afectează şi modul în care berea se simte în gură. Densitatea acesteia conferă berii o notă cremoasă şi o senzaţie de plenitudine pe limbă. Puteţi observa acest lucru în special la berile pe bază de grâu, dar şi cele preparate cu ovăz şi secară.

Calitatea spumei în orice pahar de bere este rezultatul a numeroşi factori: cum a fost preparată berea, ingredientele folosite, nivelul de carbonatare, paharul în care este servită şi chiar cum a fost turnată berea. Spuma se disipează rapid dacă există reziduri uleioase în pahar sau chiar pe buzele voastre.

Cantitatea şi calitatea spumei pot, de asemenea, să depindă şi de stilul de bere. Berile cu alcool ridicat au mult mai puţină spumă din moment ce alcoolul inhibă formarea acesteia.

bere