tap to open sidebar
tap to close sidebar

Învață Gustul

Drumul homarului de la mâncarea săracilor la masa bogaţilor

Drumul homarului de la mâncarea săracilor la masa bogaţilor

22 ian 2018 comentarii Autor: Cristina Călin

În noaptea dinaintea execuţiei criminalul Ronnie Lee Gardner a cerut să îi fie servite la ultima masă coadă de homar, friptură, plăcintă de mere şi îngheţată de vanilie. Alt criminal a cerut la ultima sa masă coadă de homar, creveţi prăjiţi, cartofi prăjiţi, scoici, pâine cu usturoi şi bere de ghimbir.

Homarul este unul dintre cele mai cerute alimente de către condamnaţii la moarte din SUA. Nu este nimic neobişnuit în asta pentru că homarii au constituit hrana principală a condamnaţilor la închisoare. La un moment dar, a fost chiar o lege prin care se limita consumul lor pentru că deţinuţii s-au plâns că este o cruzime să le servească în fiecare zi homari. Poate povestea este doar o legendă urbană exagerată, însă potrivit antropologilor homarii erau asimilaţi gunoiului la începutul colonizării Americii.  

Unele specii de homari erau consumate în Europa cu mult înainte ca vreun explorator să fi ajuns pe pământ american. Oricum, intra în meniul celor care trăiau în zone apropiate de ocean, iar ceilalţi oameni nu prea îi considerau comestibili. Principala cauză era că din cauza enzimelor care ajungeau din stomacul homarului în restul corpului după ce era omorât, acesta se strica foarte repede. Din aceast motiv homarul se găteşte de viu.

Când britanicii au ajuns în New England au învăţat repede că pentru a avea surse de proteine în meniul zilnic trebuie să se bazeze pe homari. După furtuni, invadau malurile şi cei care aveau noroc să îi găsească, îi luau şi-I găteau rapid, înainte să se strice. Cum viaţa colonizatorilor nu a fost uşoară la început, iar mirosul de homar stricat le-a însoţit prima parte a şederii în America, au ajuns să urască această hrană. Îl considerau hrana disperaţilor, ceva care era pus pe masă doar ca să nu moară de foame. Cei mai săraci dintre ei îl mâncau, iar cei mai norocoşi foloseau homarii ca îngrăşământ pentru sol.

Drumul homarului de la hrana săracilor la masa bogaţilor a fost lung. Primul pas la făcut în timpul Războiului Civil din America. În anii 1869, conservarea  alimentelor a făcut posibilă asigurarea hranei pentru mii de soldaţi simultan. Aşa a ajuns şi homarul în conservă şi au făcut cunoştinţă cu el şi oameni care altfel nu ar fi avut cum să-l mănânce şi să-l ducă şi în zonele de unde ei veneau.

Nu numai conservele au ajutat homarul, ci şi dezvoltarea reţelei de drumuri şi implicit a turismului. Oameni care mâncaseră homar conservat, au mers în Maine, unde era considerat o mâncare ieftină şi au cerut varianta lui proaspătă care era delicioasă. Au dus mai departe vorba şi aşa oameni din toate zonele Americii au ajuns să-şi dorească că mănânce homar proaspăt. Pentru că trebuia transportat viu a ajuns să coste extraordinar de mult, ceea ce l-a asociat cu o hrană de lux.

În ultimii ani, homarul va dispărea de pe mesele din multe ţări din cauza celor care luptă pentru drepturile animalelor. Legile nu mai permit  să fie gătit şi nici transportat viu ceea ce înseamnă că nu va mai fi gătit. De asemenea, pescuitul intensiv ajută şi la dispariţia homarului, iar în câţiva zeci de ani, probabil, va deveni din nou un aliment tabu. 

homar