tap to open sidebar
tap to close sidebar

Rețete Yummy

6 reţete pentru copii speciale pentru mic-dejun

6 reţete pentru copii speciale pentru mic-dejun

26 ian 2018 comentarii Autor: Cristina Călin

Nu ştii ce să le mai dai copiilor la masa de dimineaţă? Avem idei pentru toate gusturile, şi dulci, şi sărate. Toate sunt sănătoase şi savuroase.

Brioşe cu ouă şi mozzarella

Ingrediente

5 ouă mari

1 cană de lapte

200 g mozzarella sau brânză cheddar răzuite

Sare

Piper

100 g broccoli

200 g ciabatta

Mod de preparare

Într-un vas mare se bat ouăle, brânza, laptele, sare şi piperul. Broccoli se rupe în bucăţi mici. Pâine se taie cubuleţe. Broccoli şi pâinea se adaugă în amestecul de ouă şi brânză. Ungeţi cu unt sau ulei 4 forme de brioşe. Se toarnă compoziţia şi se acoperă cu folie de plastic. Se dă la rece peste noapte.

Cuptorul se preîncălzeşte la 190 grade Celsius. Se scoate folia şi tava se dă la cuptor pentru 30 de minute. Se serveşte după 5 minute.

Clătite cu sos de căşuni 

Ingrediente

4 ouă

1 l lapte

300 g făină

Pentru sos

250 g căpşuni proaspete

100 g smântână lichidă

2 linguri de frişcă

Mod de preparare

Se amestecă ouăle, laptele şi făina pentru compoziţia de clătite. Se mai adaugă făină dacă este prea subţire compoziţia. Se coc clătitele.

Pentru sos se pun toate ingredientele într-un mixer şi se amestecă până se omogenizează.

Se toană cantitatea dorită pe fiecare clătită.

Brioşe cu zucchini şi mere

Ingrediente

350 g făină

90 g zahăr brun

1 plic praf de copt

½ linguriţă de bicarbonat de sodiu

Sare

Un praf de scorţişoară

Un praf de ienibahar

2-3 cuişoare

240 g lapte bătur

70 g mere date pe răzătoare

60 ml ulei canola

1 ou mare

1 linguriţă de extract de vanilie

100 g zucchini dat pe răzătoare

250 g măr curăţat de coajă şi tăiat cubuleţe

Mod de preparare

Se preîncălzeşte cuptorul al 190 grade Celsius. Se unge cu ulei sau unt o tavă pentru 12 brioşe. Se pun hârtii de copt pentru brioşe.

Se amestecă cu telul făina, zahărul brun, praful de copt, bicarbonatul de sodiu, sarea, scorţişoara şi iehibaharul. Într-un bol mic se amestecă laptele bătut, merele date pe răzătoare, uleiul, oul şi extractul de vanilie. Ingredientele umede se adaugă peste cele uscate şi se amestecă cu o lingură de lemn. Se încorporează zucchini şi cubuleţele de măr.

Compoziţia se pune în forme, umplând doar un sfert. Se coc pentru 20 de minute. Se lasă să se răcească la temperatura camerei.

Omletă în borcan

Ingrediente

2 bucăţi de bacon

120 g baby spanac

30 g brânză Boursin (sau ce fel de brânză preferaţi)

2 fire de ceapă verde

2 ouă mari

1 lingură de lapte

Sare

Piper

Mod de preparare

Baconul se pune în tigaie şi se lasă 2-3 minute pe fiecare parte, până devine crocant. Spanacul, ceapa verde tocată mărunt şi brânza se pun într-un borcab de 300 g. În acest punct, borcanul se poate lăsa la frigider peste noapte. Apoi se face omleta şi se adaugă şi ea în borcan. Se pune baconul. Se mai poate presăra ceapă verde deasupra.

Burrito

Ingrediente

450 g şuncă

1 kg spanac

500 g ciuperci tăiate feliuţe subţiri

1 linguriţă pudră de usturoi

10 ouă mari

250 g mozzarella

2 avocado

Sare

Piper

100 g sos salsa

6 tortilla

Mod de preparare

Se unge cu ulei o tigaie întinsă şi se pune pe foc mediu. Se pun şunca, spanacul, ciupercile şi pudra de usturoi. Se lasă până se înmoiaie ciupercile şi usturoiul. Se pun apoi într-un bol mare.

Se pune iar ulei şi se adaugă ouăle bătute. Se lasă până când sunt făcute.

Omleta şi compoziţia de spanac şi ciuperci se împarte în 6. Fiecare grămăjoară se întinde pe câteo foaie de tortilla. Se pun şi sos salsa, mozzarela răzuită şi felii de avocado, se împăturesc. Se servesc imediat.

Quinoa cu mango şi nucă de cocos

Ingrediente

100 g de quinoa bine spălată

300 g lapte de cocos

O banană tăiată felii subţiri

Sare

200 g mango tăiat mărunt

90 g fulgi de cocos

Mod de preparare

Într-un vas se pun la fiert quinoa, laptele de cocos şi feliile de banane. Se lasă să fiarbă, apoi se dă focul mai mic şi se acoperă. Se mai lasă 15-20 de minute, amestecându-se din când în când. Apoi, se ia de pe foc şi se pune în două borcane. Se acoperă cu mango şi fulgi de cocos. 

reţete pentru copii mic dejun reţete