tap to open sidebar
tap to close sidebar

Rețete Yummy

Povestea Mucenicilor. Cele mai savuroase reţete care te întorc în copilărie
SWEET

Povestea Mucenicilor. Cele mai savuroase reţete care te întorc în copilărie

8 mar 2017 comentarii

Martie este despre mucenici! De casă, cu zeamă, munteneşti sau dobrogeni, ori moldoveneşti la cuptor, doar acum poţi savura cele mai delicioase şi fragede "opturi".

Tradiţia românească a aluatului împletit, fiert sau copt, simbolizează sacrificiul mucenicilor îmbrăţişaţi în apa rece, amestecată cu gheaţa şi zăpada lacului de la poalele muntelui Ararat. 

În Muntenia, se pregătesc, în cinstea sfinţilor, 40 de colaci numiţi sfinţi, mucenici sau brădoşi. În credinţa populară, se spune că în ziua de 9 martie se deschid porţile Raiului. 

În Dobrogea, mucenicii sunt mai mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr, cu scorţişoară şi nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici.

În Moldova, mucenicii, numiţi sfinţişori, au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, şi sunt copţi din aluat de cozonac, apoi unşi cu miere şi nucă.

Sărbătoarea creştină a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradiţional dinaintea creştinării şi a generat această sărbătoare tradiţională în România: Mucenicii sau Măcinicii. 

Obiceiul de a bea de Mucenici 40 sau 44 de pahare cu vin este o reminescenţă a sărbătorilor bahice ale Antichităţii. Oamenii credeau că vinul băut de Mucinici se transformă, de-a lungul anului, în putere de muncă. Dacă cineva nu putea să bea 40 de pahare cu vin, trebuia să guste sau măcar să fie stropit cu vin.

Tot pe 9 martie, dimineaţa, de echinocţiul de primăvară pe stil vechi, are loc incinerarea simbolică a spiritului iernii şi renaşterea spiritului verii, simbolic, prin aprinderea focurilor rituale.

Potrivit tradiţiei, în vremea împăratului Licinius (începutul secolului al IV- lea e.n.), 40 de soldaţi creştinaţi din Sevastia au refuzat să mai aducă jertfe idolilor. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor, soldaţii au fost aruncaţi în temniţă. Aici s-au rugat la Dumnezeu pentru întărirea credinţei şi i-au impresionat pe romani prin ţinuta lor demnă. Guvernatorul imperial Agricola şi inspectorul roman Lizios au încercat să-i convingă pe soldaţi să se lepede de credinţa creştină. Aceştia au refuzat, iar autorităţile romane au ordonat să fie dezbrăcaţi şi aruncaţi într-un lac îngheţat de la poalele muntelui Ararat, pentru a-i determina să renunţe la creştinism. Un singur soldat a cedat, dar, după ce a fost băgat în apă caldă, a murit. Peste noapte, ceilalţi 39 de soldaţi rămaşi în apa îngheţată, s-au îmbrăţişat şi au început să cânte imnuri de slavă către Dumnezeu. Privind spre lac, Aglaios, şeful închisorii, a observat că deasupra creştetelor soldaţilor pluteau aure. Emoţionat, el a intrat în lac, alături de soldaţi şi şi-a mărturisit credinţa în Hristos. Sporind severitatea pedepselor, inspectorul Lizios a ordonat ca cei 40, încă în viaţă, să fie scoşi din apa îngheţată şi să li se zdrobească fluierele picioarelor cu un ciocan. Supravieţuitorii acestei torturi au fost arşi de vii. Istoria creştinismului consemnează data de 9 martie ca ziua morţii celor 40 de mucenici.

Reţete delicioase de Mucenici

Mucenici în zeamă

Pentru aluat, pregăteşte 250 g de făină, 120 ml de apă călduţă şi un praf de sare.

Pentru sirop, ai nevoie de 2 litri de apă, un praf de sare, 300 g de zahăr, 3 linguri de miere, coaja de la o lămâie şi o portocală, două linguriţe de extract de vanilie, un baton de scorţişoară, miez de nucă. 

Într-un castron, amestecă făina, un praf de sare şi apa, până obţii un aluat care nu se lipeşte deloc de mână. Apoi, ia câte o bucată mică de aluat şi ruleaz-o între suprafaţa de lucru şi podul palmelor, până formezi un rulou subţire. Formează apoi cercuri pe care le încolăceşti în formă de 8. Repeţi procedura până se termină toată coca. Toţi mucenicii se pun apoi la uscat, pe o coală de hârtie, până a doua zi.

Într-o oală, se pun 2 litri de apă, se adaugă zahărul, extractul de vanilie, un praf de sare şi se aduce la fierbere. Când începe apa să fiarbă, adaugă mucenicii şi lasă-i să fiarbă până se înmoaie. Atenţie, să nu se fărâmiţeze. Amstecaţi uşor din când în când, pentru a nu se lipi unii de alţii. 

Când sunt suficienţi de fierţi, recomanda al dente, se adaugă, mierea, coajă de lămâie şi portocală şi batonul de scorţişoară.

Mucenicii se servesc cu scorţişoară şi nucă măcinată.

Mucenici moldoveneşti

Aluatul îl prepari din: 1 kg de făină, 3 ouă, 125 g de zahăr, 450 ml lapte, 2 pliculeţe de drojdie uscată /50 g drojdie proaspată, 50 ml ulei, coaja de la o lamaie, o lingurişă extract de vanilie.

Siropul se prepară din 300 ml apă, 150 g zahăr, 1 esenţă de lămâie şi coaja de la o portocală. 

Se înmoaie drojdia cu puţin lapte, se adaugă o linguriţă de zahăr şi 1-2 linguri de făină şi se amestecă până se obţine o compoziţie omogenă. Se lasă maiaua să crească 10-15 minute.

Separat, într-un castron sau în bolul mixerului, se pun făina, ouăle, zahărul şi maiaua crescută. Frământă, adăugând laptele treptat. Apoi adaugă şi uleiul şi frământă bine ori cu mâinile (20 minute), ori la robot (10 minute). Lasă aluatul la crescut, la temperatura camerei, cel puţin 1 oră, până îşi dublează volumul.

Între timp, se prepară siropul. Pune la fiert apa cu zahărul. Din momentul în care a început să clocotească, mai lasă pe aragaz 2-3 minute. Opreşte focul, adaugă extracul de vanilie şi coaja de portocală.

Revenind la aluat, se formează bile de mărimea unui măr mic şi se întind într-un rulou de 70 de cm pe care îl împleteşti în două şi formezi o brăţară, lipind capetele. Apoi se încrucişează aluatul pentru a forma un opt.

Se pun mucenicii formaţi într-o tavă în care se întinde hârtie de copt şi se lasă la crescut 20 de minute. Se ung apoi cu ou şi se coc 20 de minute la foc mediu, până devin aurii. După ce se răcesc, se toarna peste ei siropul călduţ, iar după 15 minute se ung cu miere şi se presară peste nuca macinată.

 

 

 

reţete mucenici măcinici