tap to open sidebar
tap to close sidebar

Rețete Yummy

Radu Anton Roman: Cârnaţi

Radu Anton Roman: Cârnaţi

18 dec 2017 comentarii Autor: Cristina Călin

La scrisoarea trimisã de mine la Biblioteca Academiei şi la Arhivele Statului, prin care solicitam informaţii şi documente oficiale legate de inventarea şi dezvoltarea tehnologiei umplerii unor cilindri moi, de origine organicã – maţe în limbaj curent – cu alte componente tot animale, tehnologie încheiatã relativ rotund, cu un rezultat denumit general cârnaţi, mi s-a rãspuns destul de ireverenţios.

Nu comentez, la ce te poţi aştepta, suntem o ţarã înapoiatã, departe de marile performanţe birocratice mondiale. Mai mult însã, am fost refuzat şi la OSIM, când am înregistrat o cerere oficialã de depunere şi omologare a mãrcii „cârnaţi de porc cu miroase şi usturoi“ (cã doar toţi au devenit proprietarii exclusivi ai unor cuvinte: unul are toate consoanele din Dracula, altul zice cã ale lui sunt slovele din Champagne – eu de ce sã nu mã fac stãpân pe vocabula cârnaţ?). Deşi nu pãşeam, epigonic şi plagiator, pe urmele nimãnui – mã refer strict la marcã – şi nici nu uzurpam, sper, vreun drept consfinţit al nici unui proprietar, mi s-a zis, în faţã, nu!

Pentru mai mare siguranţã şi ca sã evit o tragedie personalã cu bãtaie, am mituit regeşte registratoarea cu 512 lei şi am întrebat-o, în şoaptã, ventrilogistic, privind cu ochii nevinovaţi în tavan „Cârnaţu’ e  cumva înregistrat de holdingul Ţiriac?“ A negat furibund din cap şi din pieptul palpitând tulburat şi şi-a aruncat privirea pe fereastra pe unde pãtrundea lumina caldã a amiezii.

Aşa cã am tras imediat douã concluzii: cârnatul se cufundã în istoria nescrisã a lumii, fiind chiar mai vechi decât Arhivele Statului; marca „cârnaţ“ are un proprietar chiar mai important decât holdingul Ţiriac, deci, dupã cum sugera îndrãzneţ din leagãnul piepţilor registratoarea, n-ar mai putea fi decât de origine divinã. Asta explicã totul.

•3 kg carne grãsuţã porc

• 2 cãpãţâni usturoi

• sare, piper dupã gust

• maţe

• miroase: ienibahar, cimbru (2 linguri)

• Se toacã carnea prin maşinã

• Usturoiul se piseazã pastã

• Tocãtura se amestecã cu sare, piper, usturoi, miroase

• Maţele se umplu îndesat

Nu cã aş fi pentru stilul brut(ã) al satârului, dar grãsimea mai ales, transformatã în pastã (unturã) prin maşinã, iese la cald din pielea maţului şi curge-n tigaie. La grãtar nu mai spun, e o nenorocire, aprinde jarul şi arde cu flãcãri de un metru!

Ar fi un compromis:

• carnea macrã se toacã pastã prin maşinã

• slãnina se taie bucãţele

Exerciţiu liric: nu vreau sã hulesc, însã nu pot sã nu consider profund religios întreg acest spectacol – bradul cu lumânãri aprinse (miroase a cetinã şi a cearã de-ţi vine sã plângi de bucurie) cântece de slavã şi naşterea Domnului, haine de sãrbãtoare, blândeţe şi bucurie pe chipurile îngerilor mei, castronul cu murãturi multicolore strãlucind umed, sarmalele aburind, blidul cu piure alb şi cârnaţii roşietici dimprejur, ca o coroanã barbarã, focul duduie – ãsta e cuvântul – în sobã, cozonacii mulţumiţi, din stradã se aud harapnice şi buhaiuri, şi tãlãngi de pluguşor, douã artificii se aprind piţigãiat, ninge şi afarã şi-n casã, cu luminã – pentru mine e o icoanã, ieslea noastrã ardeleneascã, ortodoxã şi greco-catolicã. La tine mã-nchin, frumoasã adolescenţã fãgãrãşanã, eşti tot ce mi-a dat şi mi-a luat viaţa mai bun, astãzi s-a nãscut Cristos...

Sãrbãtoarea Anului Nou în spaţiul carpato-ponto-danubian s-a oprit la trei date diferite de început de an: Crãciunul, Anul Nou şi Boboteaza. Secuenlele rituale şi ceremoniale de renovare a timpului la sãrbãtorile Crãciunului, de la degradarea progresivã a timpului la ideea de haos dinaintea Creaţiei când este jertfitã divinitatea adoratã, de la renaşterea divinitãţii la ideea de beatitudine cu care începe derularea noului an calendaristic, formeazã un spectaculos scenariu rito-magic din care nu lipsesc: Tãiatul porcului, Prepararea alimentelor rituale, Deschiderea mormintelor, Aşteptarea şi ospãtarea morţilor, Stingerea şi aprinderea ritualã a luminilor şi focurilor, Ospeţele şi banchetele rituale, Elementele dionisiace, Strigãtul peste sat, Deschiderea cerului, Arderea comorilor, observaţii astronomice, preuiziuni meteo- rologice, încercarea noroculu:, alungarea spiritelor morţilor, Îngroparea Crãciunului sau a Anului Vechi, actele de profilaxie şi de divinaţie, vrãjile şi farmecele. (dupã Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste ani“)

 

• 3 kg carne macrã porc

• 1,5 kg slãninã

• 3 cãpãţâni usturoi

• sare, piper dupã gust

• maţe (se ţin în apã rece, sã nu se usuce)

• miroase: cimbru, ienibahar (cam 2 linguri)

• Stilul ,,din bãrdiţã“, deci se toacã normal carnea şi slãnina, bucãţele

• Şi usturoiul se toacã, pastã, cu puţinã apã rece

• Se frãmântã cu sare, usturoi, miroase

• Se umplu maţele:

a) mai lejer cele ce se vor mânca proaspete

b) mai înfundat cele ce merg la afumãtoare (şi mai sãrat-condimentat) Vesticii – Oradea şi Arad – precum şi secuii pun multã papricã (boia) ceea ce dã cârnaţilor o frumoasã culoare roşiaticã.

Cârnaţii se fac şi în combinaţii foarte savante: porc cu caprã, cu vacã, cu oaie, şi chiar vânat – urs, mistreţ, iepure – sau altã carne. Se fac cârnaţi şi fãrã porc: cine n-a auzit de celebrii VIŞLI de Haţeg, cârnaţi de oieri, fãcuţi din carne de caprã şi oaie, amestecatã?

CÂRNAŢII DE PLEŞCOI, CÂRNAŢII OLTENEŞTI sunt alte cunoscute „marques deposees“ ale mãcelarilor români, GHIUDEMUL, CÂRNÃCIORII DE BRAN, URSARII DE BÂRGAIE (ghiciţi cu ce carne se amestecã porcul pe Valea Bârgaielor?) chiar şi SALAMUL DE SIBIU (cã ce e salamul decât cârnatul plecat la oraş, sã se facã domn!?), iatã un patrimoniu original ce poate face cinste oricãrei bucãtãrii din lume! Şi aştept cârciumarul cu ambâţ şi idei care sã-şi trimitã bucãtarul şi camionul prin ţarã, acolo unde e matca acestor minunãţii, sã facã înţelegeri serioase şi cinstite cu oamenii locului şi sã-şi urce stabilimentul la cel mai înalt rang, acela al ofertei cu produse de origine controlatã.

Frate, restaurantor“, ia dumneata cârnaţi adevãraţi de la Pleşcoi, brânzã în coajã de brad de la Sboghiţeşti-Argeş, fã mata o listã, ba chiar şi o expoziţiune cu câteva brânzeturi româneşti, aşa puţine câte sunt ele, cu de-ale porcului, multe, şi altele, cârnãţãrii de ţi le-am spus mai sus, gustã şi alege vinurile bune şi vechi româneşti de la mama lor prefiloxerica, Frâncuşã, Grasã, Zghiharã, Busuioacã, Tãmâioasã, Feteascã Albã, Feteascã Neagrã, Bãbeascã Neagrã, Galbenã, Plãvaie, Roşioarã, Bãşicatã, Creaţã, Mustoasã, Corb, Seinã, Crâmpoşie, Somoveancã, Cadarcã, Iordanã, etc. (vezi câte sunt?) arde-i vreo zece gãtituri pe „vechi“ – ciorbe, mãmãligi, sarmale, saramuri etc – şi de nu te vei îmbogãiţi mata pe spinarea noastrã şi a veneticilor ce vin sã ne sugã originalitatea (aşa cum e ea, modestã sau şocantã), sã nu-mi spui mie (mã opresc aici cu retorica) cum vei vrea sã-mi spui.

Moşii de Crãciun, sunt o pomanã din produse alimentare preparate din carne de porc (cârnaţi şi carne friptã) şi fãinã de grâu (colac sau pâine) însoţite de o lumânare aprinsã în prima zi de Crãciun, pentru sufletele morţilor (Muntenia, Oltenia, Banat, Moldova, Bucovina, Basarabia). (dupã Ion Ghinoiu „Obiceiuri populare de peste ani“)

 

 

 

radu anton roman reţeta cârnaţi