tap to open sidebar
tap to close sidebar

Rețete Yummy

Radu Anton Roman: Cozonac muntenesc şi povestea colindelor

Radu Anton Roman: Cozonac muntenesc şi povestea colindelor

18 dec 2017 comentarii

Un alt cozonac clasicizat, intrat în conştiinţa şi tava naţionalã prin cel mai popular manual gastronomic românesc.

(Sanda Marin – „Carte de bucate“)

• 1 kg fãinã bunã

• 7 gãlbenuşuri

• 4 albuşuri

• 1 ceaşcã mare zahãr

• 1 pachet şi mai bine de unt

• 2 linguri untdelemn

• 1 lingurã rom

• 50 g drojdie

• ceva zahãr vanilat

• glazurã: stafide, nuci, alune, rahat

• 1 linguriţã rasã de sare

• 0,500 litri lapte proaspãt (sau mai mult, dacã trebuie)

Tainã:

Cozonacii se fac într-o încãpere cât de caldã, chiar în zãduf.

• Drojdia se desface într-un pahar de lapte cãlduţ şi o linguriţã de zahãr şi se lasã sã se trezeascã la viaţã

• Intr-un castron se opãresc 3 linguri de fãinã cu 1 pahar de lapte clocotit şi se amestecã bine, sã nu facã cocoloaşe

• Când s-a rãcorit cât de cât (cât suferã mâna) se amestecã cu drojdie şi se bate plãmãdeala asta temeinic

• Se presarã cu fãinã şi se lasã deoparte sã respire şi sã creascã

• Gãlbenuşurile se freacã cu sare mai întâi, apoi cu zahãr, turnat puţin câte puţin, pânã iese o cremã spumoasã

• Albuşurile se bat spumã

• Untul se pune la topit

• Dupã ce plãmãdeala a crescut, se frãmântã cu fãina rãmasã, gãlbenuşurile, 1 pahar lapte cãlduţ şi albuşuri, preţ de o jumãtate de orã

• Când aluatul s-a conturat, se adaugã la frãmântat uleiul, zahãr vanilat şi, puţin câte puţin, unt topit

• Dacã aluatul e prea tare, se mai pune lapte cãlduţ, sã-1 înmoaie

• Se lasã aluatul sã dospeascã 2-3 ore, la cãldurã uscatã şi sãnãtoasã

• Se ung tãvile de cozonac cu unt

• Se unge şi mâna cu unt şi se rup bucãţi de aluat (cât sã umple o jumãtate de tavã)

• Se alungesc, se împletesc şi se pun în forme

• Se mai lasã sã creascã vreo jumãtate de orã, se ung cu ou şi se presarã cozonacii cu stafide, nuci, alune, rahat

• Se dau la cuptor la foc potrivit, cam 1 orã

Tainã: Când se usucã, cozonacii aceştia sunt zãpãcitori de buni unşi cu miere sau cu magiun. Ca într-un vertiabil spectacol de teatru, principalele sãrbãtori româneşti, fie ele de iarnã, de toamnã sau de primãuarã, se desfãşoarã în baza unui scenariu precis, în care Colindatul are un loc prioritar.

Moartea şi naşterea divinitãţii, sinonimã cu timpul, cu schimbarea anotimpurilor şi a anului, este „povestitã“ prin texte ceremoniale (colindele), prin formule magice, dansuri, scenete, printr-o recuzitã ritualã, arhaicã, stranie, prin sacrificii. „Spectacolul“ e interpretat din casã în casã, pe uliţe, în locuri anume din vatra satului sau din afara ei de o ceatã sacrã.

În Calendarul Popular, solstiţiul de iarnã este marcat în funcţie de regiune cu „titluri“ de spectacole ca Bocetul Andreiului, Boura, Cerbul, Ceata Feciorilor, Ceata Copiilor, Chiraleisa, lordãnitul, Îngropatul lui Moş Vasile, Pluguşorul, Semãnatul, Steaua, Sorcova, Turca, Ursul, Vasilca.

La fel se întâmplã la echinocţiul de primãuarã (Blojul, Cucu, Prãcşorul, Junii Braşoveni, Joimãrica, Vãlaritul, Toata, Lãzãriţa etc.) solstiţiul de varã (Boul Înstruţat, Cãluşul, Drãgaica) echinocţiul de toamnã (Focul lui Sâmedru) dar şi la ceremoniile de dezlegare a ploii (Caloianul şi Paparuda): ceata de colindãtori formeazã curtea sacrã cu care zeul se desfatã şi petrece, care oficiazã, printr-un spectacol complicat şi arhaic, moartea şi naşterea divinitãţii, transmiţând urãri şi speranţe de sãnãtate şi rod bogat, bucurii şi împliniri.

Pluguşorul este un uechi obicei agrar structurat dupã modelul colindelor practicat în Ajunul Anului Nou, în seara şi în noaptea de Revelion, în ziua de An Nou şi, uneori, pe 30 decembrie. Spre deosebire de cetele de colindãtori, bine ierarhizate şi cu atribuţii precise repartizate pe membrii cetei, în Pluguşor apar puţine funcţii. În unele cete, apar, totuşi, roluri distincte: plugarul, care ţinea de coarnele plugului, mânãtorul, care purta traista cu darurile primite, urãtori, care declamau urãtura şi altele. Recuzita, foarte bogatã, are funcţii şi semnificaţii uariate: unelte şi animale folosite la arat şi semãnat (plugul, biciul, boii, straiţa cu sãmânţa de grâu); instrumente de produs zgomote pentru alungarea spiritelor malefice şi purificarea spaţiului (cãldãri sparte, puşcoaie, pârâitoare, clopote., tãlãngi, buhaie, şi mai recent, tobe); instrumente de cântat (fluiere, vioarã, cobzã, trişcã, acordeon, flaut).

Urarea declamatã, fãrã melodie, este însoţitã de acte rituale şi practici simbolice: tragerea brazdei de plug în curtea gospodarului, însoţitã sau nu de semãnat, pantomima gesturilor şi ritmurilor muncilor agricole etc. Textele agrare (unele variante au peste 400 de versuri) nareazã drumul pentru obţinerea pâinii, etapã cu etapã, ca într-un tratat de agrotehnicã: pregãtirea uneltelor de muncã, aratul,  semãnatul, seceratul, îmblãtitul (treieratul), mãcinatul şi prepararea pâinii.Treptat, textele vechi, cu referire directã la arat şi alte activitãţi agrare, au fost invadate şi, parţial, înlocuite cu texte comice şi fãrã valoare esteticã privind realitatea cotidianã.

De asemenea, la cetele de pluguşor s-au asociat mascaţii de Anul Nou transformându-l într-un ceremonial sincretic în care se regãsesc amalgamate numeroase genuri ale creaţiei populare. Sorcova este un obicei al copiilor, structurat dupã modelul colindelor, de invocare a divinitãţii vegetaţiei pentru sãnãtatea şi belşugul persoanelor sorcovite în dimineaţa zilei de Anul Nou.

Copiii, în vârstã pânã la zece ani, cu sorcova în mânã, simbol al vegetaţiei de primãvarã, recitã un text augural: „Sorcova, vesela,/ Sã trãiţi, sã-mbãtrâniţi,/ Peste varã, primãvarã,/ Ca un mãr, ca un pãr,/ Ca un fir de trandafir./Tare ca fierul,/Iute ca oţelul./Tare ca piatra,/Iute ca sãgeata./La anul şi la mulţi ani!“.

Colindãtorii sorcovesc mai întâi membrii familiei, apoi merg în grupe mici, de doi-trei, din casã în casã, în special pe la rude şi vecini. În timp ce recitã textul, copiii ating ritmic cu Sorcova fereastra şi uşa, dacã colindã în afara locuinţei, şi corpul gazdelor, dacã colindã în casã.

Sorcova era confecţionatã din una sau mai multe rãmurele de pomi fructiferi (meri, peri, vişini, gutui, pruni) şi, uneori, de trandafir, tãiate şi puse în apã, într-o oalã de lut, în casã, la cãldurã, în ziua de Sântandrei pentru a înmuguri şi înflori peste o lunã de zile, la Anul Nou. Copii sorcoveau cu una sau mai multe crenguţe adunate în mãnunchi. Ulterior, Sorcova s-a confecţionat dintr-o nuia cu rãmurele împodobite cu fire de lânã coloratã, cu bete, cu tricolorul şi cu un buchet de busuioc în vârf. Astãzi se confecţioneazã din hârtie coloratã şi flori artificiale. Dupã încheierea colindatului, Sorcova, simbol al fertilitãţii, sãnãtãţii şi puritãţii, se pãstra la meştergrindã sau la fereastra dinspre rãsãrit a camerei curate lângã icoanã. (dupã Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an“)

Vasilca de Anul Nou: ţiganii din timpul de faţã iau adecã cãpãţâna porcului, dacã au şi ei porc, iar de nu, se împrumutã de la vreun român, şi apoi, punând-o pe o tavã de dulceaţã sau, în lipsa acesteia, pe o tavã în care se coc plãcintele, o împodobesc cu cercei, cu salbe de mãrgele şi de bani, cu basmale de mãtasã sau de lânã cu flori artificiale, cu betealã şi cu o oglindã. Dupã ce au împodobit- o în chipul acesta, merg cu dânsa pe la domnii şi oamenii mai de frunte ai oraşului sau ai satului, despre care presupun ei cã au cu ce-i plãti, ca sã le ureze şi sã le dea totodatã de cunoscut cã porcul cel spornic la prãsilã şi bogat în grãsimi are s-aducã la casa, la care ureazã cu dânsul, spor şi belşug în toate. Unul dintre dânşii duce tava, pe care e pusã cãpãţâna de porc, adicã Vasilca, şi dupã ce ajunge la casa unde voiesc a colinda, intrã înãuntru, o pune pe masã în fundul casei sau pat, anume ca toţi cei de casã sã se poatã uita la dânsa. Ceilalţi inşi însã stau afarã la fereastrã, sau, intrând şi ei în casã se posteazã lângã uşã şi aici apoi, stând în picioare şi cu capetele goale, încep a cânta colindul Vasilcei sau Sivei, care „expune cauzele pentru ce a fost scroafa tãiatã şi modul cum i se face ultima judecatã în cer. Dupã ce-au terminat colindul acesta al Vasilcei, stãpânul de casã îi dãruieşte cu bani, vin, colaci, carne, muşchi sau limbi de porc etc. Unii oameni îi pun de colindã şi în ţigãneşte. (S.FI. Marian – „Sãrbãtorile la români“)

radu anton roman cozonac reţeta

Cristina Călin