tap to open sidebar
tap to close sidebar

Rețete Yummy

Radu Anton Roman: Pâine cu cartofi

Radu Anton Roman: Pâine cu cartofi

9 dec 2017 comentarii

O pâine dulceagã, cu gust bogat, preferatã de ţãranii ardeleni şi pentru cã se poate pãstra sãptãmâni întregi fãrã sã se usuce

1 kg cartofi

100 g drojdie

1 lingurã sare

2 linguri zahãr

1-1,5 litri apã caldã

2 kg fãinã (Transilvania e ţara pâinilor „cât roata carului“)

Drojdia se desface în puţinã apã cãlduţã şi un pic de zahãr. Cartofii se fierb, apoi se cojesc cât sunt încã fierbinţi şi se sfãrâmã pastã. În covatã, peste fainã, se rãstoarnã cartofii, drojdia, zahãrul, sarea, apa

caldã cât suferã mâna. Se frãmântã bine, trebuie sã iasã un aluat destul de ţapãn, se lasã sã creascã cam 1 orã. Se presarã cu fãinã tãvile (sau, la ţarã, vatra cuptorului). Se formeazã pâini rotunde (sau de forma tãvii) şi se pun la copt, la foc potrivit, cam 1 ceas.

Respectul aproape mistic faţã de pâine a impus norme severe de comportament, „legi“ nescrise,  conform cãrora aruncarea pâinii rãmase de la masã sau chiar a firimiturilor echivaleazã cu sãvârşirea unui pãcat.

Trasarea unei cruci imaginare pe pâine înainte de a fi tãiatã, aşezarea pâinii cu partea „de vatrã“ întotdeauna în jos, aşezarea ei pe un ştergar neapãrat alb şi curat (gest care nu se referã numai la igienã, ci, mai degrabã, la crearea cadrului de puritate implicat de simbolistica pâinii), toate acestea fac parte din semantismul comportamentului faţã de pâine.

Interdicţii speciale de viaţã tradiţionalã se referã la înţeparea pâinii cu vârful cuţitului sau lãsarea cuţitului înfipt în pâine, gest echivalent unei crime imaginare şi, de aceea, condamnat în mentalitatea popularã.

„Pâinea este om“, strãuechea credinţã care personificã pâinea (credinţã preluatã de creştinism) îi conferã acesteia însuşirile unui organism viu, falã de care se impune un anumit comportament.

Prescripţii speciale se referã la gestul ruperii sau tãierii pâinii şi al împãrţirii ei la masã, gest solemn prin care tatãl familiei marcheazã, în vechi tipare de viaţã tradiţionalã, începutul mesei, creând atmosfera emoţionalã caracteristicã unei ceremonii.

Prima bucãţicã (mai ales din pâinea de grâu nou) este consideratã ofrandã entru cei morţi şi trebuie aruncatã ritual pentru aceştia.

Ultima, numitã şi „bucãţica norocului“, „bucãţica puterii“, concentreazã, în gândirea popularã, o putere magicã de influenţare a viitorului copiilor, dar şi al adulţilor. Captarea acestei forţe concentratã în ultima bucãţicã exclude lãsarea ei pe masã, ea este mâncatã în credinţa cã, în acest fel, este asimilatã întreaga energie beneficã a pâinii.

(din „Paşi spre sacru“ – Ofelia Vãduva)

radu anton roman paine cartofi reţetă

Cristina Călin