ART

Ingrediente
• 1 pui (mare şi bine îngrãşat, de curte) sau altã pasãre
• mãruntaie pui • 200 g unt ( 1 ceaşcã ulei)
• 300 ml smântânã • 1 lingurã pastã usturoi
• sare, piper, dupã gust • 3 legãturi pãtrunjel
• Mai întâi se grijeşte bine puiul, se toacã mãruntaiele şi pãtrunjelul, se freacã cu 150 g unt, puţinã sare şi piper
• Se freacã pasãrea cu sare, piper şi zeamã de usturoi
• Se umple burta puiului cu tocãtura cu unt, se coase
• Se freacã o tavã cu margini înalte cu unt – sã bãlteascã
• Pe fundul tãvii se pune un grãtar din câteva beţigaşe subţiri, în cruciş, sã nu atingã pasãrea metalul, cã nu-i bine
• Se pune în cuptor, la foc iute la început, sã prindã culoare
• S-a îngãlbenit, deci focul devine potrivit; vreme de o orã şi jumãtate – dacã-i pui de curte – urmeazã o operaţiune insistentã de turnat-uns linguri de smântânã
• Dupã ce s-a terminat smântâna, se ia zeamã din tavã – untul din umpluturã s-a topit şi a curs, îngemãnându-se cu smântâna – şi se unge, pânã ce puiul s-a pãtruns şi sub coaja galben-maronie e numai dezmierdare şi inefabil
• Sosul fierbinte, amestecat cu zeamã de usturoi, se oferã alãturi, în „sosierã“
Tainã: Între pasãrea „de curte“ şi „fratele Petreuş“ de crescãtorie sunt diferenţe vizibile: creşterea forţatã, foarte rapidã, pe bazã de hormoni, nemişcare şi reţete hipercalorice, face carnea moale, apoasã, cu puţinã substanţã (nici mãcar fãinoasã); în zece minute prãjeşti un pui; puiul de curte, în schimb, e ferm, carnea are culoare, personalitate.
E drept, cere rãbdare, cheltuialã şi efort sã-1 creşti dar şi rãsplata e pe mãsurã. Puiul anemic de Avicola şi cel hrãnit cu boabe şi iarbã în curte, la lumina soarelui, se aseamãnã ca icrele negre din ţitei cu cele de morun, sau ca o femelã gonflabilã cu Demi Moore, îndrãgostitã şi pofticioasã.
Tainã: Dacã vreţi sã rumeniţi ca lumea o pasãre trebuie foc iute la-nceput, şi foc blând şi unturã – apoi, cã nimic nu coloreazã carnea mai frumos şi mai parfumat ca „fiertul“ în unturã de porc sau gâscã.
Dar atenţie, o luaţi de pe foc la timp, altfel se usucã!!
Merge şi pui rumenit în ulei, ca un cartof prãjit, dar e mai puţin parfumat.
Mujdeiul şi o salatã de roşii sunt exact ce-i trebuie unei pãsãri prãjite coapte.
Vinul ? Nu roşu, în nici un caz! E vorba de pasãre, de unt şi lãmâie, e vorba de zbor! Cum sã bem roşu? Riesling Italian zic eu, de Odobeşti, dacã vreţi ţinutã, sau chiar o Galbenã copilãroasã, tot de acolo, ca sã lãsãm lucrurile în bucurie şi lejeritate, în plutire zburdalnicã, uitând dramatismul şi gravitatea sângeroasã a vieţii pentru o altã zi.