tap to open sidebar
tap to close sidebar

SWEET

Crema catalană
SWEET

Crema catalană

21 iun 2017 comentarii

Dacă sunteţi fani ai cremei de zahăr ars, trebuie să încercaţi şi crema catalană! Aromele de citrice şi scorţişoara îi dau un gust deosebit şi fac din crema catalană un desert uşor, ideal pentru o după-amiază de vară.

Ingrediente:

500 ml lapte

½ portocală

½ lămâie

½ baton de scorţişoară

1 păstaie de vanilie

7 gălbenuşuri

95 grame zahăr

1 linguriţă amidon de porumb

Preparare:

Timp de preparare: Timp de gătit:

Puneţi laptele, coaja de la portocală, coaja de la lămâie şi batonul de scorţişoară într-un vas. Coaja de la citrice trebuie tăiată mai mare şi nu răzuită. Tăiaţi păstaia de vanilie pe jumătate şi adăugaţi-o în lapte şi puneţi amestecul pe foc până începe să fiarbă.

Îndepărtaţi vasul de pe foc şi lăsaţi amestecul la infuzat 15 minute.

Între timp, amestecaţi gălbenuşurile, zahărul şi amidonul până obţineţi o textură cremoasă.

Strecuraţi laptele şi puneţi-l din nou pe foc. Înainte să înceapă să fiarbă adăugaţi treptat amestecul de gălbenuş, amestecând continuu până când compoziţia începe să se îngroaşe.

Îndepărtaţi de pe foc şi puneţi crema în forme individuale ( de preferat ramekin). Acoperiţi fiecare formă cu folie alimentară pentru a nu se forma o coajă deasupra cremei.

Pentru a servi, înlăturaţi folia, presăraţi 1 lingură de zahăr pe fiecare şi caramelizaţi folosind o torţă. Alternativ, puneţi formele cu cremă, peste care aţi pus zahăr, pe o tavă sub un grill preîncălzit timp de câteva minute, până când zahărul devine maro închis. Lăsaţi zahărul să se întărească, apoi serviţi imediat.

Poftă bună, gustartienilor!

crema catalana