tap to open sidebar
tap to close sidebar

Testează-ți gustul

Cele mai mari greşeli de igienă alimentară dezvăluite de experţi

Cele mai mari greşeli de igienă alimentară dezvăluite de experţi

24 iul 2017 comentarii

Cele mai multe persoane ştiu că menţinerea bucătăriei curate este esenţială pentru a preveni îmbolnăvirea noastră şi a celor dragi.

Dar mulţi dintre noi fac unele greşeli foarte periculoase în ceea ce priveşte igiena produselor alimentare atunci când gătim în bucătărie sau pe grătar, potrivit specialiştilor.

1. Puteţi să mâncaţi alimentele dacă arată şi miros bine

Există o concepţie greşită conform căreia, dacă mâncarea arată şi miroase bine, este sigură să o utilizaţi - chiar dacă a depăşit data de expirare.

Experţii în materie de siguranţă alimentară susţin că bacteriile dăunătoare pot fi prezente în alimente fără a afecta mirosul sau aspectul. Ei spun că ar trebui să luaţi în considerare de cât timp aveţi alimentele.

2. Animalele de companie în bucătărie

Dacă ţineţi animalele de companie în bucătărie şi lăsaţi pisica să sară pe blatul de lucru, atunci faceţi o greşeală de igienă majoră, spun experţii.

Potrivit lor, animalele de companie răspândesc agenţi patogeni periculoşi care ar putea să vă contamineze alimentele.

3. Spălaţi carnea de pui

Toată lumea ştie cât de important este să găteşti carnea de pui până când a fost pătrunsă complet, întrucât aproximativ 60% din tot puiul brut cumpărat la supermarket conţine o bacterie dăunătoare, care provoacă toxiinfecţie alimentară.

Dacă spălaţi în mod regulat carnea de pui înainte de a o găti, opriţi-vă imediat, spuneţi experţii.

Spălând carnea de pui poate însemna că bacteria se poate răspândi pe alte suprafeţe din bucătărie şi poate contamina alte alimente.

4. Dezgheţarea alimentelor pe blatul de lucru

Alimentele ar trebui dezgheţate încet în frigider, deoarece vor fi mai puţin susceptibile la fluctuaţii de temperatură, ceea ce poate duce la creşterea bacteriilor dăunătoare pe alimentele voastre, potrivit experţilor.

Cele mai frecvente greşeli de igienă alimentară pe care le fac furnizorii de servicii de catering

1. Lasă alimentele pe blatul de lucru pentru o oră sau două (poate duce la creşterea bacteriilor pe măsură ce bacteriile se dezvoltă la temperaturi cuprinse între 5° C şi 63° C).

2. Refolosirea lavetelor atunci când curăţă suprafeţele (se pot răspândi agenţi patogeni periculoşi).

3. Nu înţeleg cum să prevină contaminarea încrucişată pentru persoanele care suferă de alergii.

4. Continuă să muncească atunci când sunt bolnavi.

5. Nu verifică temperatura alimentelor.

greseli de igiena