ART

Oricât vi s-ar pãrea de ciudat, suntem diferiţi de toţi pânã şi în clãtite! Clãtita franţuzeascã e ceva mai casantã şi mai poroasã decât cea mioriticã, nu se poate re-ncãlzi, pentru cã se sparge şi se usucã iascã (crep!).
Clãtita ruseascã, blini, este mult mai groasã şi cu compoziţie mai complicatã decât a noastrã.
Clãtita carpatinã e unicã deci, în simplitatea ei suplã (nu simţiţi, în sfârşit, un fior patriotic? nu vã vine sã vã ridicaţi în picioare şi, cu clãtita fluturând ca o flamurã în gând, în mânã şi în gurã, sã morfoliţi un imn de slavã gliei strãbune şi roditoare?)! Trãiascã clãtita Noastrã!
• 1 ou
•1 lingurã fãinã cu vârf
• ulei
• 1 praf de sare
• 1 pahar cu lapte recişor (100 ml)
• Se amestecã oul cu fãinã
• Se adaugã laptele şi sarea, şi se bat bine împreunã
• Se lasã sã respire 1 sfert de orã
• O tigãiţã de tablã, cu coada lungã, se unge cu ulei şi se încinge pe foc iute
• Se scurge uleiul într-o cãniţã, sã rãmânã doar o peliculã pe tigaie, se pune iar pe foc
• Se agitã pasta (cu polonicul) şi se umple cam o jumãtate de polonic de zeamã la o tigãiţã de 20-25 cm diametru
• Se toarnã şi se joacã pasta pânã acoperã tot fundul tigãii încinse
• Când s-a desprins de tablã (o mai ajutãm pe margini) clãtita se întoarce cu un cuţit lat (sau prin aruncare, cine poate)
• Se lasã sã se rumeneascã pânã joacã-n tigaie şi se varsã în farfurie, unde o aşteaptã lista interminabilã de umpluturi dulci, sãrate, piperate, cu fructe, cu carnate, cu laptate, cu de toate...