tap to open sidebar
tap to close sidebar

Rețete Yummy

Radu Anton Roman: Friptură de vânat

Radu Anton Roman: Friptură de vânat

25 ian 2018 comentarii Autor: Cristina Călin

În ţara mãmãligii pripite, care, culmea, nu numai cã nu explodeazã, dar se şi dis-preţuieşte pe zi şi pe secol ce trece, setea şi mai ales foamea de sânge au atins în sfârşit praguri interesante: vânatul e împuşcat, ucis, sugrumat, cãlcat şi distrus aşa cum prevede programul de cucerire şi supunere de cãtre om a naturii şi cum foarte multe ţãri civilizate au reuşit încã de acum câteva decenii.

Valorile noastre cinegetice principale – ursul carpatin, cel mai mare pasaj de gâşte sãlbatice din Europa, trofeele mondiale de caprã neagrã şi lup, cocoşul de munte dar şi cerbul, mistreţul, râsul, pisica sãlbaticã, (are rost sã mai pomenesc de dropie şi spurcaci?) precum şi cele comune, iepurii, raţele, potârnichile, prepeliţele, porumbeii popeşti, cãprioarele, vulpile – toate sunt în pragul dispariţiei.

Am ajuns, e clar, din urmã ţãrile dezvoltate! Pe de o parte, vânãtoarea comercialã (adicã cu strãinii), inconştientã şi drãceşte de lacomã, practicatã sistematic, ca o profesie şi o unicã sursã de bani (mai ales în câmpie, unde nu sunt pãduri) de Regia Naţionalã a... Pãdurilor, pe de altã parte braconajul la toate nivelurile, sursã de trai pentru sãrãntocii înfometaţi dar şi distracţie cu emoţii tari pentru mahãri cu „spleen“ autoritar şi sângeros, ne aduc rapid în Europa.

Va fi în sfârşit ordine şi pustiu şi la noi. Gata cu dantelele de cocori şi gâşte pe cer, gata cu cioporul de cãprioare ce te privesc de pe câmp, gata cu poveştile înfricoşãtoare despre ursanul care doarme pe pragul cabanei! Am intrat în rândul lumii, suntem în sfârşit singuri, nu ne mai avem decât pe noi. Da, pe noi şi barajele, şi defrişãrile, şi armele, şi legile noastre inutile sau rãu-fãcãtoare. Ce scurt a fost drumul pânã în aceastã parte mizerabilã a Europei!

Carnea de vânat matur, mai ales, are multã personalitate. Ca sã se apropie la gust de obişnuinţele lor, ca sã nu li se parã prea tare sau prea stranie la gust, orãşenii mioritici (dar influenţaţi de vest) o marineazã, înainte de a o gãti. Ţãranii, în schimb, o pun imediat în oalã, tavã sau cratiţã şi o gãtesc proaspãtã, ore întregi, pe foc molcom, pânã e mai fragedã decât o smântânã pufoasã.

Baiţ (cald): Se pun la fiert, pe foc iute, 1 sfert de orã: 1 litru vin alb sau roşu sec, 1 pahar oţet bun, 1 litru apã, 1 ceapã rasã, 1 morcov ras, 1 ţelinã rasã, 2 cãpãţâni usturoi tocat, câteva foi de dafin, 2-3 rãmurele cimbru, câteva boabe de enibahar, piper boabe.

Se lasã sã se rãceascã şi se toarnã peste carnea de vânat.

Baiţ (rece): 1 litru vin, 1 pahar oţet, 1 pahar untdelemn, 1 ceapã rasã, 1 ţelinã rasã, piper, enibahar, cimbru, 2 cãpãţâni usturoi tocat.

Se amestecã şi se toarnã direct peste carnea de vânat. Tradiţional, la marinat carnea se ţine 1 – 2 zile. Dacã e frig, chiar mai mult. Dacã animalul e tânãr, nu mai e nevoie de marinare.

• Carnea – de iepure mai ales, dar şi de orice alt vânat – se scoate din baiţ, se şterge bine, se împãneazã cu slãninã şi usturoi, se presarã cu piper, se unge cu grãsime – unturã, ulei

• Se pune unturã (ulei) într-o tavã, se încinge bine

• Se aşazã carnea în tavã, se dã la cuptor fierbinte, câteva minute • Când s-a rumenit, se toarnã în tavã baiţ şi se tot stropeşte carnea, ore şi ore

• Când aproape s-a muiat, se toarnã în tavã şi 1 pahar de vin

• Se potriveşte de sare şi se oferã cât se poate de fierbinte, cu sos şi ce-o mai fi

Vânat la cuptor! Adicã Cabernet Sauvignon sau Feteascã Neagrã, vinuri serioase şi solemne, licori majore, mai ales între Ploieşti şi Buzãu, la Dealul Mare, dar şi la Uricani-Iaşi şi Drâncea-Severin, Sâmbureşti şi Drãgãşani, la Recaş-Timiş, Miniş-Arad (şi mai sunt!)

Tainã: Dacã fripturii i se adaugã la urmã 1 ceaşcã cu smântânã şi se lasã sã dea în câteva clocote, e iepure cu smântânã. Dacã friptura se taie bucãţi şi se pun şi vreo 8 cepe fin tãiate şi 2 cãpãţâni de usturoi tocat, devine tocãniţã.

De fapt din vânat – fie el „cu pãr sau cu pene“ – se poate face, dupã o îndelungatã tradiţie, orice fel de mâncare româneascã, ţinând cont doar de timpul ceva mai lung de gãtire. Adicã se fac şi ciorbã, şi tocãniţã, şi chiftele, şi piftie, şi sarmale. Orice.

radu anton roman friptură de vânat